Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a comentat decizia autorităţilor de a nu permite accesul spectatorilor la competiţiile sportive.
Din cauza situaţiei epidemiologice din România, toate competiţiile sportive din această perioadă se joacă fără spectatori. Afectat este şi meciul România - Islanda, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022, în urma căruia tricolorii îşi pot asigura locul secund în grupă.
Mihai Stoichiţă a catalogat decizia. "E o greşeală din partea autorităţilor că n-au lăsat spectatorii în seara asta.
Trebuie să ai încredere în tine, după ce ai demonstrat un fotbal bun în ultima perioadă. La antrenamente i-am văzut pe băieţi şi sunt semne bune", a susţinut oficialul FRF.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Preşedintele FRF spera ca România - Islanda să se joace cu spectatori
Pe 29 octombrie, Răzvan Burleanu a dezvăluit că a discutat cu cei de la CNSU şi a spus că este posibil ca din 8 noiembrie, cu 3 zile înainte de meciul cu Islanda, accesul fanilor pe stadioane să fie permis.
”E o pierdere foarte mare pentru noi să nu jucăm cu spectatori meciul cu Islanda. Acum, singurul lucru obţinut în discuţiile cu CNSU e această fereastră, astfel încât, începând din 8 noiembrie, cu trei zile înainte de meciul cu Islanda, să se permită accesul spectatorilor pe stadioane. Aşteptăm cu mare încredere, în contextul în care fotbalul poate fi utilizat ca un exemplu, în ce priveşte vaccinarea”, a spus Răzvan Burleanu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania islanda, romania islanda spectatori, mihai stoichita