Tricolorii lui Mircea Lucescu au avut parte de o susţinere masivă din partea suporterilor la meciul cu Lituania.
Suporteri de lux pentru tricolori la România - Lituania
Printre suporteri s-au aflat şi Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, campioanele olimpice ale României de la canotaj. Acestea au oferit un interviu imediat după fluierul final al meciului de pe Stadionul Steaua.
Simona Radis: „Trebuie să recunosc că e primul meci de fotbal văzut de pe stadion. A fost un meci extraordinar. Noi astăzi am fost cu sufletul alături de băieţi. Am încercat să le transmitem energia noastră pozitivă.”
Ancuţa Bodnar: „Nu aş putea să compar fotbalul cu canotajul, dar se trăieşte la intensitate maximă fiecare moment. Ne bucurăm că i-am putut susţine astăzi. Am răguşit puţin, ne-am bucurat foarte mult. I-am susţinut şi am strigat din tot sufletul <<Hai, România!>>”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, şi Vanessa Drăguş a fost prezentă pe stadion şi a vorbit despre echipa naţională.
„Suntem pregătiţi pentru o nouă etapă. Sunt foarte multe emoţii, pentru că e primul meci acasă după Campionatul European. Tot stadionul e galben. Mi se face pielea de găină că e Mircea Lucescu selecţioner, este o onoare. Denis a fost foarte entuziasmat când a auzit.
Cred că oricine şi-ar dori să lucreze cu Mircea Lucescu. Băieţii sunt foarte uniţi, sunt o familie şi cred că vor ajunge din ce în ce mai sus. Deja ne interesăm cum să ne luăm viza, sper să mergem în SUA pentru Campionatul Mondial”, a spus Vanessa, soţia lui Denis Drăguş.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa nationala, simona radis, ancuta bodnar