Un titular al Franţei a fost aspru judecat pentru prestaţia din prima repriză a finalei cu Argentina de la Cupa Mondială din Qatar. Stuart Pearce, fost fotbalist important englez, a spus că a văzut "cea mai slabă prestaţie din istorie".
Reacţie dură la adresa unui titular al Franţei, în finala Cupei Mondiale cu Argentina
Finala Cupei Mondiale de fotbal, dintre campioana mondială en titre, Franţa, şi naţionala Argentinei, dublă câştigătoare a trofeului în urmă cu câteva decenii, se dispută pe stadionul Lusail.
Argentina - Franţa e live text pe Orangesport.ro.
În prima repriză a finalei cu Argentina, Didier Deschamps a luat o decizie drastică. Selecţionerul a operat o dublă schimbare în minutul 41, atunci când i-a pus pe bancă pe titularii Olivier Giroud şi Ousmane Dembele.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De altfel, fotbalistul Barcelonei a fost criticat pentru ce a făcut pe teren în prima repriză.
Messi a deschis scorul dintr-un penalty comis de Dembele, care a fost depăşit de Di Maria şi pe care l-a faultat din spate.
"Dembele are cea mai slabă prestaţie pe care am văzut-o la cineva vreodată”, a spus fostul căpitan al Angliei pentru talkSPORT.
Stuart Pearce a continuat: "A dat penalty-ul şi, probabil, a greşit fiecare pasă pe care a avut-o după aceea. Îmi pare rău pentru el, a dat penalty-ul. Sincer, prestaţia lui a fost şocantă. Deschamps a trebuit să facă ceva acolo (n.r. - la dubla schimbare), ne uitam la un accident de maşină", a adăugat fostul fotbalist englez pentru sursa citată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Prima repriză a finalei Cupei Mondiale a fost comentată şi de fostul fundaş al lui Manchester United şi al Angliei, Gary Neville: "Ştii ce va face Di Maria, o face de zece ani. E un penalty acordat uşor, dar te uiţi la prostia făcută de Dembele şi spui că merită să fie înlocuit. Dembele este jucat ca un băieţel", a spus Neville.
- Citește și
- Lionel Messi şi Hugo Lloris scriu istorie la Cupa Mondială. Două recorduri uluitoare atinse de cei doi adversari din finala din Qatar
- Penalty-ul lui Messi a intrat în istorie. Ce bornă istorică a atins Argentina
- O altfel de finală! În Qatar e al patrulea duel între firmele producătoare de echipament sportiv Adidas şi Nike
- Leo Strizu, întrebat despre comentariile lui Dică: ”Fostul antrenor? Că nu ştiu cine e fostul antrenor”. O nouă reacţie neaşteptată a antrenorului FCSB. VIDEO
- LIVE TEXT | Argentina - Franţa, ACUM, pe Orangesport.ro. Di Maria a dublat avantajul argentinienilor după o fază superbă
- În ziua finalei, parizienii au schimbat denumirea staţiei de metrou Argentina. FOTO | Ce nume i-au pus :)
Afla mai multe despre: ousmane dembele, cupa mondiala, argentina franta, finala cupa mondiala