You are here:

"E trist..." Serena Williams, pusă la punct de cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului

"E trist..." Serena Williams, pusă la punct de cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului

Tenis

Comentarii

Scandalul în care a fost implicată Serena Williams în timpul finalei de la US Open, pierdută de sportiva din SUA în faţa japonezei Naomi Osaka, generează în continuare reacţii de ambele părţi.

Legendara Margaret Court, cea mai titrată jucătoare din toate timpurile, cu 24 de turnee de Mare Şlem cucerite (unul mai mult decât Serena Williams), a luat poziţie împotriva fostului lider WTA, precizând că Serena nu ar trebui să se considere mai importantă decât regulamentele în vigoare.

"Mereu trebuie să respectăm regulile. E trist pentru sport când o jucătoare încearcă să devină mai importantă decât regulile. Pentru că tânăra jucătoare (n.r. Naomi Osaka) a depăşit-o în primul set, cred că presiunea era mai mare decât orice altceva", a spus Margaret Court pentru The Australian.

Ce s-a întâmplat în finala US Open dintre Naomi Osaka şi Serena Williams
 Jucătoarea japoneză Naomi Osaka, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20, a câştigat, sâmbătă, turneul US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 17, scor 6-2, 6-4, meci marcat de o dispută între fostul lider WTA şi arbitrul portughez Carlos Ramos.

Incidentele au început la 1-0 pentru Williams, în al doilea set. Ramos i-a acordat americancei un avertisment pentru coaching, iar aceasta a izbucnit: "Nu avem un cod. Nu trişez ca să câştig, prefer să pierd". După meci, antrenorul Patrick Mouratoglou avea să recunoască faptul că i-a dat indicaţii elevei sale, dar a susţinut că aceasta nu a văzut semnele din tribună.

Meciul a continuat, Serena Williams reuşind să se desprindă la 3-1, după un break în ghemul al patrulea. Însă sportiva din SUA a comis două duble greşeli în ghemul următor şi Osaka a făcut rebreak. De nervi, Williams a dat cu rachetat de pământ şi a primit al doilea avertisment şi punct pierdut: 3-2 pentru ea şi 15-0 pentru Osaka în ghemul al şaselea.

Serena Williams a luat foc şi s-a luat de arbitru: "Îmi datorezi scuze. Nu am trişat niciodată, încerc să dau un bun exemplu fiicei mele. Nu am trişat niciodată." Jucătoarea americană a intrat de mai multe ori în conflict verbat cu Ramos, pe care l-a făcut "mincinos", pentru că a acuzat-o de "coaching", şi "hoţ", pentru că i-a furat un punct. "Nu o să mă mai arbitrezi niciodată", a mai spus ea.

După o discuţie îndelungată cu Ramos, Serena Williams, vizibil supărată, a primit a treia penalizare, pentru abuz verbal, ceea ce a costat-o pe sportiva americană un ghem, de la 3-4 la 3-5.

"Mulţi tenismeni au făcut la fel ca mine şi nu au fost sancţionaţi. Pe mine m-ai sancţionat pentru că sunt femeie", a continuat Serena Williams, dar arbitrul a rămas ferm în deciziia lui de a-i da ghem pierdut.
 

Afla mai multe despre: serena williamsscandalmargaret court 

viewscnt
Articole similare