You are here:

Echipa feminină de gimnastică a României, locul 13 în calificări, ratează finala, dar merge la CM 2019

Echipa feminină de gimnastică a României, locul 13 în calificări, ratează finala, dar merge la CM 2019

Gimnastică

Comentarii

Echipa feminină de gimnastică a încheiat calificările, duminică, la CM de la Doha, pe locul 13, bifând astfel şi calificarea la CM de anul viitor, unde ajung primele 24 clasate. Denisa Golgotă s-a calificat în finală la individual-compus.

Echipa României a încheiat cu un punctaj de 153.763 puncte (locul 13). Podiumul calificărilor la echipe a fost ocupat, în ordine, de SUA, Rusia şi China.

Notele obţinute de gimnastele tricolore au fost:

Sărituri: Denisa Golgotă 13.916, Ioana Crişan 13.266, Nica Ivănuş 13.333, Carmen Ghiciuc 13.333;

Paralele: Denisa Golgotă 12.366, Ioana Crişan 12.233, Carmen Ghiciuc 11.800, Maria Holbură 11.700;

Bârnă: Denisa Golgotă 12.733, Carmen Ghiciuc 12.700, Nica Ivănuş 12.666, Ioana Crişan 12.666;

Sol: Denisa Golgotă 13.400, Maria Holbură 12.533, Nica Ivănuş 12.400, Ioana Crişan 12.033.

Gimnastele tricolore au ratat finalele pe aparate, doar Denisa Golgotă urmând a evolua în finală la individual-compus.

În programul Campionatului Mondial de la Doha urmează finalele pe echipe, cu primele opt din calificări în competiţie, luni la masculin, marţi la feminin. Apoi, miercuri şi joi vor avea loc concursurile la individual-compus, iar în 2 şi 3 noiembrie finalele pe aparate.

În competiţia masculină, România este reprezentată în finale doar de Andrei Muntean, la individual-compus (80.224 puncte în calificări).

Echipa tricoloră s-a clasat pe locul 21 în calificări, ceea ce i-a adus calificarea la CM din 2019.

Peste 500 de gimnaşti concurează pentru cele 42 de medalii mondiale puse în joc, din care 14 sunt de aur. CM de la Doha reprezintă şi prima etapă de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Obiectivul delegaţiei României, feminină şi masculină, la CM de la Doha este clasarea în primele 24 de echipe ale lumii, rezultat care ar aduce automat calificarea la Campionatele Mondiale de la Stuttgart din 2019.

Potrivit FR Gimnastică, delegaţia României include următorii sportivi: Denisa Golgotă, Ioana Crişan, Carmen Ghiciuc, Laura Iacob, Nica Ivănuş, Maria Holbură – antrenori Nicolae Forminte, Liliana Cosma, Florin Cotuţiu, respectiv Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Băţagă, Adelin Kotrong, Robert Ghiuzan şi Rafael Szabo – antrenori Marius Urzică, Ştefan Gal, Vasile Vug.

Marian Drăgulescu va împlini 38 de ani în luna decembrie şi deţine opt titluri mondiale, câte patru la sol şi sărituri. Ultima medalie de aur a cucerit-o în 2009, iar pe podium s-a aflat ultima dată la ediţia din 2015 (argint la sărituri), însă la această ediţie nu va lupta pentru vreo medalie.

La competiţia de la Doha, România mai este reprezentată şi de arbitrii Angela Cacovean şi Sebastian Bratan.

Campionatul Mondial de la Doha se desfăşoară între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

Afla mai multe despre: echipa feminina de gimnastica 

viewscnt
Articole similare