(P) CFR Cluj, FCSB şi Viitorul Constanţa vor juca azi şi mâine a doua manşă a turului 2 din preliminariile Ligii Campionilor şi ale Ligii Europa
Betano, sponsorul oficial al Ligii 1, le urează mult succes în meciurile pentru calificarea în turul 3, unde le aşteaptă deja câştigătoarea Cupei – Universitatea Craiova.
CFR are victorii pe stadioane legendare. E nevoie de una la Malmo!
Câştigătoarea Ligii 1 Betano din 2018 a început cu stângul sezonul european, fiind învinsă de Malmo FF. În returul de diseară, clujenii sunt obligaţi să câştige pentru a merge în turul 3 preliminar. De fiecare dată când au jucat în calificări s-au calificat în grupele Ligii Campionilor, competiţie în care au avut două dintre cele mai mari victorii din istorie! În 2012, CFR a terminat grupele cu o victorie pe Old Trafford, în faţa lui Manchester United; iar în 2008 le-a început cu un 2-1 pe Stadio Olimpico, cu AS Roma. Eroul de acum 10 ani, Culio – autor al ambelor goluri – este şi acum în lotul „feroviarilor”. Istoria le dă motive clujenilor să aştepte o calificare în turul 3, unde ar urma să întâlnească învingătoarea dintre Ludogoreţ şi Videoton.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Viitorul a demonstrat în tur că se poate. E momentul unei victorii în deplasare!
Al treilea an consecutiv în Cupele Europene poate fi cel mai bun al clubului lui Gheorghe Hagi. În sezoanele trecute, Viitorul a fost eliminată după eşecuri usturătoare în deplasare: 0-5 la Gent, 0-4 la APOEL şi 0-4 la Salzburg. E momentul unei victorii pe terenul unei echipe puternice pentru constănţeni, după cea din primul tur preliminar de la Racing Union Luxemburg. Prima manşă a partidei cu Vitesse, încheiată 2-2, a dat suficiente motive de optimism, mai ales că Viitorul a condus cu 2-0. Pentru calificare, e nevoie de victorie sau de un egal cu minim 2 goluri marcate. În turul următor, dobrogenii ar întâlni echipa eliminată din preliminariile Champions League dintre PAOK Salonic şi FC Basel.
Pentru FCSB, un antrenament înaintea meciului cu Hajduk
FCSB a câştigat uşor partida tur din Slovenia, cu Rudar Velenje – 2-0, cu goluri înscrise de Man şi Teixeira. În întreaga istorie, roş-albaştrii au fost eliminaţi o singură dată din Europa când au câştigat în deplasare – în 2015, de Rosenborg. Adversarii de acum nu au arătat că ar putea învinge pe Arena Naţională, aşa că pentru bucureşteni acest meci ar trebui să fie doar o pregătire pentru runda următoare. FCSB ar întâlni, în turul al treilea, câştigătoarea dintre Hajduk Split şi Slavia Sofia. Croaţii de la Hajduk sunt favoriţi, după ce s-au impus cu 1-0 în tur.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: europa league, betano, fcsb, viitorul, cfr