You are here:

Edi Iordănescu a anunţat ce se întâmplă după ce îi expiră contractul cu FCSB, la finalul sezonului! A vorbit cu Gigi Becali după victoria cu Dinamo

Edi Iordănescu a anunţat ce se întâmplă după ce îi expiră contractul cu FCSB, la finalul sezonului! A vorbit cu Gigi Becali după victoria cu Dinamo

FCSB

Comentarii

Antrenorul FCSB, Edward Iordănescu, a vorbit despre viitorul său la echipa din Berceni. De asemenea, a recunoscut că a vorbit cu finanţatorul FCSB, după victoria cu Dinamo, scor 6-0.

Gigi Becali respectă condiţia impusă de Edi Iordănescu

A doua zi după victoria din derby cu Dinamo Bucureşti, scor 6-0, finanţatorul şi principalul echipei au vorbit despre fotbal, aşa cum au stabilit. Iordănescu junior a lăudat, din nou, eforturile pe care omul de afaceri le face.

"Am vorbit generalităţi, lucruri care vreau să rămână confidenţiale. Dânsul e pozitiv, încrezător în munca pe care o facem. Am salutat comportamentul dânsului, ne ţinem de convenţia respectivă, despre când vorbim despre fotbal. Apoi, vorbim lucruri extrasportive. Dovedeşte că-şi ţine cuvântul şi nu am avut dubii că n-o va face. Am apreciat reacţia dânsului când am spus că avem nevoie de întăriri. Iar întăririle au produs. Vedeţi cum au intrat Gheorghe şi Keşeru. Faptul că a investit în aceşti jucători, e un semn pozitiv pentru mine. Am stilul meu, am venit într-un moment greu. Mă interesează punctele", a declarat antrenorul FCSB. 

La prezentarea la FCSB, fiul fostului selecţioner a anunţat una dintre condiţiile impuse: antrenorul vorbeşte cu Gigi Becali, despre fotbal, la o zi după meciul echipei!

Edi Iordănescu, despre ce se întâmplă când i se termină contractul la FCSB

Contractul lui Edi Iordănescu la FCSB e valabil până în vara viitoare, aceasta fiind dorinţa tehnicianului. El a anunţat că ar putea continua la echipă şi după finalul actualului sezon.

"Am văzut că au apărut detalii despre contractul meu. Eu mi-am dorit să fie doar nouă luni, pentru că am vrut să fie doar o perioadă de probă. Ştim că suntem orgolioşi şi poate nu facem bine, patronul are stilul dânsului, la fel sunt şi eu, la fel de orgolios cu munca mea. Hai să ne vedem cum ne putem înţelege până în vară. Să câştigăm campionatul şi după găsim noi calea să continuăm. De aceea eu nu am discutat despre Europa, bonusuri, performanţe. E normal ca un antrenor să aibă proiecte. În vară vă pot vorbi şi despre Europa, pentru că e o ţintă", a adăugat antrenorul de la FCSB. 

Răsturnare de situaţie la Dinamo. Răzbunarea lui Bonetti. Ce face italianul în aceste momente. Mureşan, blocat de antrenor
 
 

Afla mai multe despre: fcsbedi iordanescugigi becaligigi becali contract fcsbedward iordanescu 

viewscnt
Articole similare