You are here:

Edi Iordănescu, despre "cea mai mare provocare din ultimii nouă ani". Ce probleme a avut la CFR Cluj în această perioadă

Edi Iordănescu, despre "cea mai mare provocare din ultimii nouă ani". Ce probleme a avut la CFR Cluj în această perioadă

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj începe anul de pe locul al treilea în Liga 1, iar antrenorul Edi Iordănescu a recunoscut că "este cea mai mare provocare din ultimii opt-nouă ani de când sunt în funcţia de antrenor principal".

Edi Iordănescu: "Plecăm cu un minus în această concurenţă"

„De la 2021 îmi doresc în primul rând să ne atingem obiectivul, câştigarea campionatului. De asta sunt aici, de aia am venit aici, mi-am asumat lucrul ăsta. Va fi foarte greu, clasamentul momentului spune că plecăm cu şansă a treia, dar asta nu înseamnă că nu avem şansele noastre importante pentru campionat. Mă bucur că am reuşit să recuperăm din puncte faţă de ambele contracandidate ale noastre, dar încă suntem pe locul trei şi clar că plecăm cu un minus în această concurenţă. Dar o să o luăm joc cu joc, încercăm să ne pregătim cât mai bine, încercăm să vedem cum putem să ne mai completăm şi în final să tragem linie în ceea ce priveşte jucătorii cu care vom merge în această partea a doua a campionatului”, a declarat Iordănescu.

"Nu am avut timp nici pentru un cantonament în străinătate. Timpul era foarte scurt şi nici aici nu am avut condiţii de pregătire. Din punctul meu de vedere este cea mai mare provocare din ultimii opt-nouă ani de când sunt în funcţia de antrenor principal. Dar am încredere cât de cât că reuşim să ne atingem obiectivele, să fim bine la ora debutului şi să aducem noi puncte în clasamentul pentru că avem nevoie”, a mai spus Iordănescu.

Antrenorul şi-ar dori ca suporterii să poată reveni pe stadioane: „Ar fi foarte important dacă ar reveni suporterii. Am fost primit data trecută cu foarte multă căldură şi mă bucur, am simţit ce înseamnă suporterii pentru CFR. Băieţii au nevoie de aportul publicului şi dacă s-ar reuşi acest lucru ar fi ceva extraordinar pentru echipă şi cu siguranţă şi pentru lupta foarte grea pe care o avem în faţă”, a mai spus Edi Iordănescu. 

Afla mai multe despre: edi iordanescucfr cluj 

viewscnt
Articole similare