Edi Iordănescu (45 de ani) a oferit un răspuns lui Valentin Cojocaru (28 de ani), după ce recenta ieşire la atac a portarului român.
Edi Iordănescu nu i-a rămas dator lui Valentin Cojocaru
Edi Iordănescu i-a răspuns lui Valentin Cojocaru, cel care a răbufnit înaintea meciului dintre România şi Belarus pentru modul în care se fac convocările la echipa naţională.
Tricolorii nu au reuşit să obţine cele trei puncte în partida ce a avut loc la Budapesta, dar la conferinţa de presă de după meci, selecţionerul a comentat discursul dur al portarului legitimat în Polonia.
Astfel, Edi Iordănescu susţine că Valentin Cojocaru rămâne una dintre opţiunile sale pentru postul de portar, unul ocupat în ultimele meciuri de rapidistul Horaţiu Moldovan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am ajuns să vorbim cu atâta uşurinţă, să ne dăm cu părerea în spaţiul public. Drăguţului jucător îi amintesc un lucru. Florin Constantinovici (n.r. antrenor secund la naţională) este în staff-ul meu, este un profesionist desăvârşit şi un fost fotbalist important. Este în circuitul naţionalei de mult.
Dacă nu ştia, îi aduc aminte că Florin a vorbit cu el. Deci cade prima acuzaţie. Nu ştiu cu cine a vorbit de la Federaţie, dar să acuzi fără să dai nume nu este corect. Nu s-a întâlnit cu nimeni din staff-ul meu. Trebuia să spună ce persoană l-a deranjat.
E un băiat pe care l-am considerat talentat, dar care nu a intrat în circuitul naţionalei, nu prea a fost convocat nici înainte să vin eu aici. De când am venit la naţională, primul pas a fost să pun la punct baza de date cu jucători.
El a fost monitorizat. Antrenorul de portari pe care îl avem, Leo Toader, nu a pierdut vreun meci al lui. Avem împărţite zilele, şi în câte o zi se fac rapoarte ale stranierilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Tot timpul a prezentat raport cu evoluţiile lui. Noi avem portari buni, talentaţi, dacă nu a fost convocat e pentru că aşa am decis eu”, a declarat Iordănescu, la conferinţa de presă.
În prezent, Valentin Cojocaru este împrumutat de belgienii de la OH Leuven la polonezii de la Pogon Szczecin.
- Citește și
- Motivul pentru care Florinel Coman nu a fost folosit în meciul cu Belarus: "A fost decizia lui"
- Atac cu talpa sus asupra FRF-ului: ”Nişte nulităţi!” + reproşuri pentru Edi Iordănescu: ”A greşit!”
- El este cel mai valoros fotbalist român. A ajuns titular incontestabil în naţionala lui Edi Iordănescu
Afla mai multe despre: echipa nationala, edi iordanescu, romania, valentin cojocaru