You are here:

Edi Iordănescu, întristat şi înfuriat pentru situaţia prin care trece Gaz Metan. Mesajul emoţionant al fostului tehnician al medieşenilor

Edi Iordănescu, întristat şi înfuriat pentru situaţia prin care trece Gaz Metan. Mesajul emoţionant al fostului tehnician al medieşenilor

Gaz Metan Mediaș

Comentarii

Edi Iordănescu nu a rămas indiferent după ce fosta echipă pe care a pregătit-o, Gaz Metan Mediaş, a suferit a doua înfrângere consecutivă în Liga 1 şi a treia de la începutul noului sezon.

Iordănescu junior s-a declarat înfuriat prin intermediul reţelelor de socializare de involuţia care se petrece la Mediaş faţă de performanţele reuşite în campionatul trecut.

Tehnicianul consideră că ambiţiile şi orgoliile din interiorul clubului au condus la această situaţie, însă îşi exprimă credinţa că lucrurile se vor redresa.

”E trist să vezi cum o echipă (Gaz M) care sezonul trecut a performat, a intrat în play-off fără emoţii, a reuşit să vândă în paralel foarte mulţi jucători şi să iasă din insolvenţă, borne importante în istoricul clubului, a ajuns în câteva luni să aibă exprimări atât de triste. Anul trecut jucători valoroşi au produs rezultate, dar au arătat, spirit, ambiţie, orgoliu şi putere deosebită de luptă. Trăsături care anul acesta lipsesc cu desăvârşire!!

Ambiţiile, orgoliile personale, luptele interne fără rost şi deciziile pripite din această vară au dus aici. Anul acesta echipa trebuia să-şi continue traseul şi să urce la un nivel superior sezonului trecut. Rămâne speranţa că cei implicaţi direct în proiect să reuşească să redreseze situaţia. Personal am mare încredere!! Baftă Gaz M!!”, a scris Edi Iordănescu, pe contul său personal de Facebook, după ce Gaz Metan a pierdut cu 2-0 deplasarea de pe terenul Academicii Clinceni.

Edi Iordănescu a antrenat-o pe Gaz Metan din ianuarie 2019 până la începutul lunii iunie a acestui an.

Afla mai multe despre: edi iordanescugaz metan medias 

viewscnt
Articole similare