Edi Iordănescu a afirmat că dacă ar fi avut timp să lucreze cu Olimpiu Moruţan, măcar şase luni, fotbalistul ar fi plecat mult mai pregătit în Turcia.
Crescut de U Cluj, Olimpiu Moruţan a debutat în fotbalul mare la formaţia ardeleană, dar s-a remarcat cu adevărat la FC Botoşani.
Internaţionalul român a ajuns la formaţia moldoveană cât Leo Grozavu era antrenor şi s-a dezvoltat într-unul dintre cei mai promiţători fotbalişti din Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Becali a observat progresul său şi l-a sunat pe ”prietenul” Valeriu iftime, în vederea achizţionării acestuia.
Peste un milion de euro a plătit FCSB petnru Moruţan, pe lângă clasicele procente dintr-un viitor transfer, iar Gigi Becali visa să ia zeci de milioane pentru el.
Totuşi, plecarea sa de la club nu a mai decurs conform planului. Galatasaray era clar interesată de Moruţan, însă patronul FCSB-ului voia în jur de 10 milioane pentru serviciile sale.
Turcii nici nu au vrut să discute despre transfer dacă era vorba despre astfel de sume, dar, dezamăgit de prestaţiile sale din debutul acestui sezon, Becali a decis să îl vândă cât mai repede pe ”tricolor”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Edi Iordănescu, săgeţi către foştii antrenori de la FCSB
Aşadar, latifundiarul s-a înţeles în final cu Galata pentru suma de aproximativ patru milioane de euro, pe lângă diverse bonusuri de performanţă.
Moruţan a dezamăgit însă în Turcia, iar Edi Iordănescu este de părere că dacă fotbalistul ar mai fi rămas măcar şase luni la FCSB, nu ar mai fi plecat nepregătit la Galatasaray.
”Cum am semnat cu FCSB, la o săptămână, a plecat Moruţan. O ofertă bună pentru el, pentru club. Când a aflat de ofertă, a venit la mine în cameră şi am discutat şi l-am înţeles.
Dar dacă aveam posibilitatea să lucrez cu el şase luni, un an de zile ar fi plecat mult mai pregătit la Galatasaray şi nu mai traversa perioadele pe care le traversează şi nu se mai punea problema, cum s-a tot vorbit în spaţiul public, de împrumutul lui înapoi.
Mai avea multe lucruri de pus la punct la mentalitate, la implicare, la disciplină, la viaţa extarsportivă, la personalitatea lui, la psihicul lui.
Nu era pregătit pentru această mutare, dar a plecat în baza talentului lui”, a declarat Edi Iordănescu, pentru Telekom Sport.
Trei goluri şi cinci pase decisive a însumat Moruţan până acum în cele 28 de partide jucate în tricoul Galatei.
- Citește și
- OFICIAL | Degeaba le-a impus Gaz Metan clauze să revină la club! Doi dintre fotbaliştii plecaţi de la Mediaş au semnat cu o rivală din Liga 1
- Ştefan Baiaram, convins că îi poate călca pe urme unuia dintre cei mai legendari fotbalişti români: ”Ne asemănăm la calităţi”
- După ce a pierdut trei jucători în favoarea lui Dinamo înaintea duelului direct, Gaz Metan a rămas şi fără antrenor: ”Tocmai ne-am despărţit”
Afla mai multe despre: olimpiu moruţan