You are here:

EDITORIAL RADU OPRIŞAN | De la nea Mircea pentru Mircea

EDITORIAL RADU OPRIŞAN | De la nea Mircea pentru Mircea

Editoriale

Comentarii

Citesc zilele acestea tirul dezlănţuit al replicilor dintre Mircea Lucescu şi Mircea Rednic. Am lucrat alături de amândoi la Rapid, la titlurile de campioni, cupele, supercupele si serile eşecurilor răsunătoare.

Am sute de motive să îi iubesc, mai cu seamă că pe tatăl meu îl chema Mircea. Mă doare fiecare literă pe care şi-o înfig de la distanţă! De aceea îmi permit să îi implor să se oprească! Mircea e berbec de-al meu, aprig, dar sensibil ca un copil. Nea Mircea e un suflet imens care nu îşi vede propriile mâini din grija faţă de ceilalţi. Mircea, eşti prelungirea lui nea Mircea în lume, cand te cerţi cu el, te cerţi cu tine.

Cei ce vă cunosc din vremea tinereţii tale ştiu că Răzvan ar putea să fi fost pe bună dreptate gelos atunci. Şi tot aceia ştiu că de la el ai moştenit pasiunea pentru vinul roşu, ai transformat Beaujolais-ul lui preferat în Bordeaux-ul din pivniţa ta. De la el ai învăţat să aduni echipa în jurul tău şi să te prefaci că nu auzi. De la el ai deprins felul de a te face iubit. Mai ţii minte când te-a dat afară Copos de ziua ta? Îţi strângeai cu lacrimi în ochi lucrurile din apartamentul de la Pro Rapid şi beam whisky.
Angajaţii bazei ţi-au adus un buchet de flori. Nu ai ajuns până la Arcul de Triumf şi deja Răzvan împreună cu Nae Stanciu puseseră pe garduri tricourile grevei care l-au determinat pe Copos să te aducă înapoi.

De la nea Mircea ai deprins apetenţa pentru obiectele de artă şi pentru imobiliare. Mai ţii minte când v-aţi certat pentru o casă de pe strada Roma pe care v-o oferea Ministerul? Un prieten de-al meu stă acum în ea, nu aţi câştigat niciunul! Rednic e omul sensibil care are mereu la el o pungă cu hrană pentru câinii fără stăpân ce îi ies în cale. Nea Mircea are un suflet de tată şi nu are nevoie de pupături nici pe obraji şi nici pe picioare.

Înainte să ne părăsească, Sebastian Papaiani m-a chemat în curte la Gruiu pentru un interviu de colectie: "Nu mă cert cu ăştia din fotbal că nu am mai avea timp să ne împăcăm" spunea nea Bica, apoi a plecat.

Cuvintele pe care vi le aruncaţi acum nu sunt ale voastre şi nici nu pleacă din sufletele voastre. E prea mult!

Afla mai multe despre: mircea lucescumircea rednicradu oprişan 

viewscnt
Articole similare