You are here:

Ei sunt cei mai buni 11 jucători din fotbalul românesc după turul sezonului regular! Craiova dă antrenorul echipei ideale după 13 etape

Ei sunt cei mai buni 11 jucători din fotbalul românesc după turul sezonului regular! Craiova dă antrenorul echipei ideale după 13 etape

Fotbal

Comentarii

Revista Ligii Profesiniste de Fotbal a stabilit echipa ideală a turului sezonului regulat în Liga 1 Betano. Campioana României, CFR Cluj, are 4 jucători, urmaţi de cei de la FCSB şi U Craiova cu câte 2 fotbalişti.

PORTAR

Giedrius Arlauskis
(CFR Cluj / 30 de ani / 9 jocuri) - Intervenţiile sale au fost decisive în multe momente, fapt văzut şi în clasament: clujenii au cea mai bună apărare, cu numai nouă goluri încasate, dintre care doar cinci au fost primite de portarul lituanian.
 

APĂRĂTORI

Ousmane Viera
(Sepsi OSK / 31 de ani / 12 jocuri) - Căpitanul covăsnenilor a avut un rol esenţial în evoluţiile bune înregistrate de Sepsi OSK. Nu întâmplător, gruparea antrenată de Eugen Neagoe a fost echipa cu cele mai multe meciuri fără gol încasat (6).

Paulo Vinicius (CFR Cluj / 34 de ani / 11 jocuri) - A fost şi în turul sezonului regulat stâlpul defensivei clujenilor. Experienţa sa se vede de fiecare dată în teren, prin plasamentul foarte bun şi modul cum tratează fiecare duel.

Iulian Cristea (Gaz Metan / 24 de ani / 13 jocuri) - Readucerea sa în centrul defensivei, lângă Marius Constantin, poate fi considerată o mutare excelentă făcută de Mihai Teja. Fostul internaţional de tineret este cel mai ofensiv fundaş din campionat: două goluri marcate, o pasă decisivă şi un penalty obţinut.
 

MIJLOCAŞI

Ianis Hagi (Viitorul / 20 de ani / 11 jocuri, FOTO) - Atitudine de lider! Un jucător capabil să facă diferenţa pe teren în momentele dificile. Toate cele cinci goluri marcate au fost decisive, ele
însemnând nouă puncte în clasament.

Damjan Djokovic (CFR Cluj / 28 de ani / 11 jocuri) - A fost cel care a dirijat jocul ardelenilor de la centrul terenului, cu o contribuţie importantă în lansarea mingilor spre compartimentul ofensiv. Şi-a trecut în cont două pase decisive.

Alexandru Cicâldău (U Craiova / 21 de ani / 12 jocuri) - S-a integrat perfect în distribuţia gândită de Devis Mangia, cea de coordonator. A izbutit un gol, patru pase decisive şi a scos două penalty-uri.

Florinel Coman (FCSB / 20 de ani / 13 jocuri) - Este jucătorul eligibil U 21 cu cele mai bune cifre! A marcat de şase ori, egalându-şi cel mai bun sezon din carieră (2016-2017), a oferit două pase de gol şi a scos un penalty.
 

ATACANŢI

George Ţucudean (CFR Cluj / 27 de ani / 12 jocuri) - A marcat opt goluri care le-au adus clujenilor 11 puncte. A ajuns la 54 de reuşite în 166 de meciuri disputate pe prima scenă, toate din
acţiune!

Harlem Gnohere (FCSB / 30 de ani / 11 jocuri) - Continuă evoluţiile formidabile în tricoul roş-albaştrilor! A punctat deja de nouă ori în 11 jocuri, graţie cărora a prins de cinci ori echipa etapei.

Alexandru Mitriţă (U Craiova / 23 de ani / 12 jocuri) - Trece prin cea mai bună perioadă din carieră! A înscris de nouă ori în 12 jocuri, interval în care a oferit două assisturi şi a prins de patru ori echipa etapei.
 

ANTRENOR

Devis Mangia (U Craiova / 44 de ani) - Pe lângă faptul că U Craiova ocupă prima poziţie în clasamentul alcătuit pe baza meciurilor disputate între primele şase clasate, cu 10 puncte, jocul oltenilor
a fost, în multe momente, încântător. Asta i se datorează tehnicianului italian, în mare măsură, deoarece a imprimat un stil ofensiv de foarte bună calitate.

Afla mai multe despre: echipa idealaliga 1lpf 

viewscnt
Articole similare