You are here:

El e antrenorul pe care Becali l-a vrut la FCSB. Reacţia care a stârnit hohote de râs în direct la TV: "Păi, nu scoate o vorbă!"

El e antrenorul pe care Becali l-a vrut la FCSB. Reacţia care a stârnit hohote de râs în direct la TV: "Păi, nu scoate o vorbă!"

FCSB

Comentarii

Cătălin Anghel a fost unul dintre antrenorii pe care Gigi Becali i-a dorit la FCSB. Până la urmă, negocierile au picat, aşa cum s-a întâmplat şi cu Mangia sau cu Zenga, iar Anghel a rămas la Viitorul.

Gheorghe Hagi a ţinut să lămurească situaţia băncii tehnice de la FC Viitorul, după zvonurile apărute conform cărora Becali l-ar dori pe Cătălin Anghel la FCSB. Imediat după meciul cu Sepsi, "Regele" a specificat că funcţia sa la Viitorul este de manager general, în timp ce Anghel ocupă poziţia de antrenor principal al echipei.

Declaraţia lui Gheorghe Hagi a stârnit hohote de râs în platoul Telekom Sport.

"Rege. Eşti Rege. Nu poţi să ne zici aşa ceva. El face antrenamentele, dar asta că e antrenor principal.. Ok, eu cred. Cred că i-ar fi Hagi acordul să plece la FCSB, dar nu cred că asta e problema. Nu cred că a vrut el să plece. Cum nu cred că mai vrea nimeni să se ducă acolo.

Oricum, el este un principal care nu scoate o vorbă şi dacă nu se pune pe bancă nici nu îţi dai seama dacă a venit sau nu la meci. Tu din teren nu ştii dacă a venit sau nu principalul că nu e nicio problemă. Nu ai nicio treabă dacă vine sau nu vine" , a declarat expertul Telekom Sport, Basarab Panduru.

Becali l-a vrut pe Anghel la FCSB

Gigi Becali a crezut că dă lovitura şi l-a contactat pe Cătălin Anghel, însă, imediat după anunţul făcut de patronul celor de la FCSB, Viitorul Constanţa a publicat un comunicat pe site-ul oficial.

”În urma declaraţiilor patronului echipei FCSB, doresc să precizez următoarele: Îi mulţumesc domnului Gigi Becali pentru interesul manifestat, dar pentru moment voi continui munca pe care am început-o la FC Viitorul. Sunt onorat, dar în acelaşi timp angrenat într-un nou proiect cu FC Viitorul, alături de care vreau să obţin noi performanţe”, a spus Cătălin Anghel.

Afla mai multe despre: becalifcsbviitorul 

viewscnt
Articole similare