Dat mare favorit de presa britanică pentru preluarea băncii tehnice a lui Manchester United, selecţionerul naţionalei Angliei, Gareth Southgate, ar fi cea mai bună soluţie pentru înlocuirea lui Erik ten Hag, consideră Gary Neville, fostul căpitan al "diavolilor".
Viitorul lui ten Hag este pus sub semnul întrebării de noul acţionar de la United, magnatul britanic Jim Ratcliffe, care este nemulţumit de locul şase ocupat de clubul de pe Old Trafford în Premier League.
United urmează să-l aducă ca director sportiv pe Dan Ashworth, un fost colaborator al lui Southgate la Federaţia Engleză de Fotbal (FA).
''Nu l-am văzut niciodată pe Gareth Southgate ca antrenor la Manchester United, din punct de vedere psihologic, eu nu vedeam asta. Dar acum chiar îl văd, pentru că a venit Dan Ashworth. Mă gândesc doar ce ar trebui să facă Erik ten Hag pentru a rămâne antrenor la Manchester United. Dacă, de exemplu, este suficient să câştige Cupa Angliei sau dacă are nevoie să ajungă în top patru, pentru Liga Campionilor'', a spus Neville într-un podcast.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
United a ajuns în semifinalele Cupei Angliei, unde o va întâlni pe Coventry, luna viitoare, în timp ce în Premier League ocupă locul şase, la şapte puncte de locul patru, ocupat de Aston Villa.
În primul sezon al lui ten Hag, United a câştigat Cupa Ligii Angliei, a jucat finala Cupei Angliei şi a ocupat locul trei în clasamentul din Premier League, revenind în Liga Campionilor. În grupa sa din Champions League, Manchester United a ocupat însă ultimul loc.
Southgate, 53 ani, conduce Anglia din 2016 şi contractul său cu FA expiră în decembrie. La ultimul EURO, Anglia a ajuns în finală, pe care a pierdut-o contra Italiei. În Premier League, Southgate a antrenat-o doar pe Middlesbrough, între 2006 şi 2009.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: manchester united