Acţionarii clubului FC Rapid au decis, luni, majorarea capitalului social şi, implicit, a investiţiei, cu încă 24 de milioane lei. În urma acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei, anunţă clubul giuleştean pe site-ul oficial.
Contribuţiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acţionariatului este următoarea: Dan Şucu va deţine 70% din acţiuni, iar Victor Angelescu, 30%.
“Cu toţii ne dorim ca Rapidul să aibă obiective măreţe, să se bată pentru titlul de campioană în fiecare sezon, să devină o forţă a campionatului si să joace an de an în cupele europene. Pentru a se realiza acest lucru este nevoie de seriozitate şi multă muncă din partea tuturor celor implicaţi în acest club şi, implicit, de investiţii din partea acţionarilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Această marire de capital este dovada noastră de seriozitate şi profesionalism, şi aşteptăm aceleaşi lucruri în toate departamentele clubului şi la toţi angajaţii. Doar aşa putem fi cei mai buni! Noua structură de împărţire a procentelor în club este mai aproape de realitate şi de posibilităţile fiecărui acţionar, în acest moment.
Aşa cum am stabilit la începutul colaborării, nevoile si obiectivele clubului trebuie să primeze în tot ceea ce facem. Forţa Rapid!”, a spus Victor Angelescu.
"Ca acţionari, am promis suporterilor că vom face tot ce depinde de noi pentru a realiza acest deziderat. Mai sunt, însă, cel puţin alte cinci echipe care au aceeaşi ambiţie. Investesc deja mult şi devin din ce în ce mai puternice. De fapt, întreaga Superligă îşi ridică standardul de competitivitate, iar acest lucru ne obligă şi pe noi să fim mai agresivi din punct de vedere financiar.
Anul acesta, dar şi în următorii doi ani, vom investi sume importante de bani, mai mari de cât ne-am propus iniţial, pentru a avea convingerea că echipa noastră intră cu şanse reale în lupta pentru câştigarea titlului de campioană a României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înţelegerea între acţionari este că, în cazul în care nevoile Clubului sunt mai mari decât posibilităţile financiare ale unuia dintre noi, cel de-al doilea acţionar va investi mai mult.
În acest fel, viteza cu care avansează Clubul va fi cea care primează.
În următorii trei ani, eu voi investi suplimentar faţă de partenerul meu, Victor Angelescu, iar banii suplimentari necesari pentru performanţele pe care noi toţi le aşteptăm sunt şi vor fi la dispoziţia Clubului.
La Rapid, orice promisiune este şi va fi respectată, iar noi, ca acţionari, suntem obligaţi să dam un exemplu. Ne aşteptăm ca toţi colegii şi partenerii noştri să aibă exact aceeaşi dedicare în respectarea promisiunilor lor” , a declarat Dan Şucu, noul acţionar majoritar al FC Rapid.
Afla mai multe despre: rapid, dan sucu, victor angelescu