You are here:

El e ultimul jucător transferat de FCSB în iarnă! Fan Ronaldinho şi Ibra, şcolit la Wolves şi Brescia şi decis să impresioneze la Euro U21!

El e ultimul jucător transferat de FCSB în iarnă! Fan Ronaldinho şi Ibra, şcolit la Wolves şi Brescia şi decis să impresioneze la Euro U21!

Superliga

Comentarii

Ultima achiziţie a celor de la FCSB, Răzvan Oaidă, îşi trăieşte visul: acela de a juca la echipa pe care o simpatiza de când era copil.

Fotbalistul de 21 de ani s-a recuperat după ce a suferit o operaţie în urma unei fracturi de maleolă, iar acum trage tare să revină în formă pentru a fi în lotul lui Rădoi la Europeanul de tineret.

  • FCSB a anunţat transferul lui Răzvan Oaidă încă din această iarnă, însă mutarea se va realiza propriu-zis în vară.



"E destul de greu din punct de vedere mental, psihic trebuie să fii foarte puternic, dar important este că uşor, uşor am trecut peste, m-am obişnuit cu ideea, ştiu ce am de făcut, am rămas concentrat pe ceea ce am de lucrat şi asta este cel mai important", spune Oaidă pentru Telekom Sport.

Dragostea pentru fotbal a moştenit-o din familie. Tatăl lui, Alexandru, a evoluat pentru Jiul Petroşani.  

"Mi-am dorit de mic să fac acest lucru. Asta mi-am dorit mereu şi îmi doresc să fac toată viaţa. Sută la sută a fost alegerea mea. De mic visam să fiu fotbalist, să joc pe stadioane... Pentru asta am muncit, nu m-a împins nimeni", spune mijlocaşul.

La Petroşani, bătea mingea în spatele blocului alături de Alex Măţan, iar în weekend era pe stadion: "A fost o perioadă foarte frumoasă. Îmi aduc aminte cu plăcere, pentru că am trăit copilăria aia pe care orice copil ar trebui să o trăiască, fără telefoane, fără gadgeturi sau chestii de genul. Am trăit-o afară, în faţa blocului, jucându-mă cu mingea de fotbal. A fost o copilărie frumoasă, zic eu.

Îmi aduc aminte că Jiul Petroşani pe atunci era în Liga I şi avea meciuri foarte puternice, cu Steaua, Dinamo... Erau meciuri... vă daţi seama, pentru mine era ceva wow să fiu acolo pe stadion, ca spectator. Era tot ce visam să fac. Ţin minte că după meciuri, mergeam imediat în spatele blocului, ne adunam prietenii şi jucam fotbal. Era un sentiment foarte plăcut
".

Fan Ronaldinho şi Zlatan Ibrahimovic, Răzvan îl avea ca model în România pe Andrei Cristea.

"Îmi plăcea când vedeam cum dă goluri era un jucător extraordinar şi acum e şi demonstrează meci de meci.

Nu (vâna autografe). Eram un copil ruşinos, dar şi orgolios. Îmi plăceau jucătorii dar să îi urmăresc şi atât
", a povestit Oaidă pentru Telekom Sport.

La 12 ani a lăsat Petroşaniul pentru Atletico Arad, iar acolo a fost remarcat de Wolverhampton. Nu împlinise încă 15 ani atunci când a plecat în Anglia: "(n.r. Impactul) A fost destul de mare. Aveam 4-5 terenuri să ne antrenăm juniorii şi unde puteam să rămânem cu antrenorii după antrenament să lucrăm. Erau multe lucruri care m-au învăţat şi m-au călit a fost extraordinar. Eram în aceeaşi academie cu echipa mare. Aveai contact direct cu ei. Puteai să vorbeşti cu ei, să îi întrebi, erau foarte ok din punct de vedere uman. Te ajutau enorm. Lucram mult sală. Aveam două zile pe săptămână sală şi era o sală destul de solicitantă să spun aşa. Era mult mai dur. A fost o experienţă plăcută şi m-a ajutat enorm. Spre exemplu, în Anglia am învăţat foarte multe lucruri pe partea de nutriţie, cum să fiu profesionist atât în teren, cât şi în afara terenului".

În 2016, tatăl său s-a stins din viaţă înainte să îşi vadă băiatul transferat în Italia, la Brescia. Recomandat  de Florin Răducioiu, selecţionerul cu care lucrase la naţionala sub 15 ani, Răzvan a ajuns la Brescia, clubul pentru care Hagi, Răducioiu, Mateuţ şi Lupu au scris istorie sub comanda lui Mircea Lucescu.

"Iar în Italia am acumulat foarte mult din punct de vedere tactic. Făceam foarte mult tactic şi asta m-a învăţat cum să stau în teren. Sunt multe chestii care te ajută pe tine, ca fotbalist.Tactic nu ştiu dacă eram foarte bine pregătit, dar după ce am plecat din Italia am pelcat cu un plus mare.

Vă daţi seama. Foarte mulţi jucători au clacat din cauza asta. Eu ştiu foarte bine ce îmi doresc şi nu sunt genul care să aspire la astea, nu sunt adeptul, dar se poate întâmpla.

Familia a avut un impact asupra mea din punctul ăsta de vedere. M-au ajutat să merg pe o linie dreaptă şi când am mai călcat strâmb au fost acolo şi au zis că nu e ok.

Nu vei primi niciodată dacă nu munceşti. Asta mi-a transmis tata. Am ţinut cont şi voi ţine în continuare
", a mai spus Oaidă.

În toamna lui 2017, Răzvan a decis să revină în România: "Am plecat pe principiul nu rişti nu câştigi şi mă gândeam că poate fi un pas înapoi, dar am preferat să fac asta, m-am sfătuit cu familia şi am luat decizia.

Revenirea a fost frumoasă. Mi-a plăcut ideea de a mă întoarce, pentru că îmi doream foarte mult să joc la seniori. Jucând doar la Primavera şi la Under-18 în Anglia, vedeam colegi de la lotul naţional care jucau deja la seniori şi îmi doream şi eu să fac parte din această categorie, să joc la seniori, să joc cu bărbaţii. Ăsta a fost motivul, dorinţa mea de a mă întoarce şi a juca".

Cele mai frumoase emoţii au fost trăite în tricoul echipei naţionale. Iar cea mai mare realizare de până acum a fost calificarea la Campionatul European sub 21 de ani.

"Da (n.r. îmi amintesc prima convocare). Eram cu familia mea. M-au sunat cei de la club. Alergam prin casă de fericire. Era un sentiment foarte plăcut.

Da e unic. Îmi amintesc când mi-a cântat imnul prima dată. Era un turneu în Turcia. Eram mic şi era ceva de nedescris.

Unul din obiective e să ajung să joc pentru naţionala României. Asta îmi doream de mic, să îmbrac tricoul echipei naţionale şi să cânte imnul, dar acum vreau să joc pentru naţionala de senior
i", a declarat pentru Telekom Sport mijlocaşul cumpărat de FCSB cu 700.000 de euro.

Scos din circuit pentru 4 luni de o fractură de maleolă, fotbalistul a fost ajutat de Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul FCSB -ului, să se pună pe picioare. Acum Răzvan trage tare pentru a-l convinge pe Mirel Rădoi că merită să joace la Europeanul din Italia: "Eu îmi doresc enorm de mult. Voi munci foarte mult pentru asta, să demonstrez că merit să mă întorc acolo".
 

Afla mai multe despre: oaidawolverhamptonbresciafcsbtransfer 

viewscnt
Articole similare