You are here:

El este principalul suspect al atacului sângeros de la Brăila: "Vorbim de o persoană certată cu legea"

El este principalul suspect al atacului sângeros de la Brăila: "Vorbim de o persoană certată cu legea"galerie foto

Baschet

Comentarii

Presa locală din Brăila a dezvăluit informaţii noi despre atacul sângeros în urma căruia doi baschetbalişti americani au fost înjunghiaţi într-un club de noapte.

Interlopul Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub numele de Dasaev, este principalul suspect, conform publicaţiei debraila.ro. Potrivit sursei citate, Dasaev s-a întors în Brăila în urmă cu patru ani, când a fost eliberat din închisoare, în Spania, după ce a fost condamnat pentru proxenetism şi viol. 

 

”Astfel de incidente nu caracterizează municipiul Brăila, dar, din când în când, anumite persoane strică renumele oraşului cu astfel de fapte. Astfel de acţiuni trebuie să înceteze, iar aceste persoane trebuie eliminate din oraş, locul lor nu e într o societate civilizată, ci în puşcărie. Atacul respectiv s-a produs în cel mai mişelesc mod posibil de către o persoană care a fost certată cu legea foarte mult timp şi care s-a intors recent din străinătate”, a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir.

Cei doi baschetbalişti americani înjunghiaţi pe o terasă din Brăila sunt internaţi la Terapie Intensivă. Cel care se află în stare gravă, ar putea fi transferat la Bucureşti.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Brăila au declarat, pentru News.ro, că sportivii care au ajuns la spital aveau multiple plăgi.

”Este vorba despre doi pacienţi, unul de 24 de ani, altul de 26 de ani, victimele unor agresiuni. Cel de 26 de ani are plăgi toracice penetrante, cel de 24 de ani multiple plăgi penetrante abdominale şi toracice. S-a intervenit chirurgical, acum se află la Terapie Intensivă, echilibraţi”, a declarat dr. Alina Neacşu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila.

Potrivit acesteia, starea celui de 24 de ani este mai gravă.

”Aşteptăm evoluţia post intervenţie chirurgicală şi, dacă starea lui se deteriorează, va fi transferat la Bucureşti unde s-a luat deja legătura cu un spital”, a mai spus Alina Neacşu.

Întrebată care este natura plăgilor, Alina Neacşu a precizat că sunt multiple plăgi penetrante, cel mai probabil produse de un cuţit.

Baschetbaliştii Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o teresă din municipiul Brăila.

”În jurul orei 02:00, doi cetăţeni americani au intrat într-un conflict spontan cu alte persoane aflate pe terasa unui bar din Brăila. În timpul conflictului, cei implicaţi şi-au aplicat lovituri, în final cei doi cetăţeni americani fiind înjunghiaţi. Se pare că este vorba despre un cuţit”, a declarat Geanina Niculae, din partea IPJ Brăila.

Potrivit acesteia, victimele au fost transportate la spital, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Afla mai multe despre: baschetbrailaatac 

viewscnt
Articole similare