You are here:

El este singurul fotbalist român pe care Loţi Boloni l-ar transfera la Antwerp: "Are calităţi şi perseverenţă!"

El este singurul fotbalist român pe care Loţi Boloni l-ar transfera la Antwerp: "Are calităţi şi perseverenţă!"
Comentarii

Ladislau Boloni, antrenorul echipei Royal Antwerp, a numit singurul jucător pe care l-ar transfera în acest moment la formaţia belgiană, care ocupă locul al treilea în Jupiler League.

"Are calităţi. Ieşind din centrul de copii de la Hagi a reuşit să-şi ridice nivelul, s-a folosit de un moment mai slab al lui Standard Liege să apară şi după aceea să se menţină. Are perseverenţă. Este de nota 7 aproape tot timpul, constant bun.

Voila, pe Răzvan Marin l-aş lua la mine. Mi-a mai plăcut Florin Andone. Echipa naţională stă bine şi la portari. Pe Chiricheş l-aş fi luat şi eu acum ceva vreme, dar acum e mai mult accidentat', a declarat Ladislau Boloni, pentru Gazeta Sporturilor.

La 22 de ani, Răzvan Marin este cel mai valoros fotbalist român. El este cotat la şapte milioane de euro de către specialiştii de la Transfermarkt.de, asemenea portarului echipei Genoa, Andrei Radu.

Răzvan Marin joacă la Standard din vara anului 2017, atunci când a fost transferat de la Viitorul, timp în care a adunat 86 de meciuri, zece goluri şi 18 assist-uri.

2,4 milioane de euro a plătit Standard pentru Răzvan Marin

7 milioane de euro este cota mijlocaşului român

Afla mai multe despre: bolonirazvan marinantwerp 

viewscnt
Articole similare