You are here:

El i-a schimbat cariera lui Hora! Dezvăluiri incredibile: "Era mijlocaş, dar eu l-am văzut atacantul perfect"

El i-a schimbat cariera lui Hora! Dezvăluiri incredibile: "Era mijlocaş, dar eu l-am văzut atacantul perfect"

FCSB

Comentarii

Ioan Hora e revelaţia campionatului în 2019, are 3 goluri în 3 meciuri şi le-a luat faţa lui Gnohere şi Rusescu. Însă, lumea nu ştie, că Hora a fost transformat într-un atacant redutabil de Edward Iordănescu.

“Ioan are «explozie» bună, e foarte mobil şi atacă spaţiile, e bun şi pentru combinaţii, nu e un atacant care doar aşteaptă mingea în careu. Se descurcă şi la mingile înalte, câştigă des dueluri. Eu îl văd atacantul perfect, nu «winger»!”, l-a descris Iordănescu în Gazetă.
 
Narcis Răducan, fostul oficial al Pandurilor explică: "Cum a ajuns să joace vârf? Aveam nişte probleme cu Wellington, brazilianul fost şi la Chiajna, şi Edi s-a gândit că Hora avea o medie a golurilor mai bună decât a unui mijlocaş normal plus tehnică în regim de viteză, forţă, ştiinţa de a juca şi cu spatele la poartă, nu doar pe spaţii mari".
 
Hora a evoluat, la nivel de profesionişti, pentru UTA Arad, Gloria Bistriţa, CFR Cluj, ASA Târgu Mures, Pandurii Târgu-Jiu, Konyaspor, Akhisarspor şi Elazigspor. La nivel de performanţe, se poate lăuda cu trofeele de Campion al Romaniei (2012) şi Supercupa României (2011), cu CFR Cluj, Cupa Turciei cu Konyaspor (2017), respectiv Akhisarspor (2018). De asemenea, a devenit golgeterul Ligii 1 din România, cu 19 goluri, în sezonul 2015-2016, când evolua pentru Pandurii.

Afla mai multe despre: ioan horaedward iordanescunarcis raducan 

viewscnt
Articole similare