You are here:

Elisabeta Lipă despre problemele pe care le întâmpină sportivii la Snagov: ”Este jale! Vii cu şalupa cu zeci de kilometri la oră să faci valuri şi să te distrezi că îl răstorni?!”

Elisabeta Lipă despre problemele pe care le întâmpină sportivii la Snagov: ”Este jale! Vii cu şalupa cu zeci de kilometri la oră să faci valuri şi să te distrezi că îl răstorni?!”

Alte sporturi

Comentarii

Elisabeta Lipă a fost invitata Geaninei Iacob în cadrul emisiunii Zoom Sport de la Telekom Sport.

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă a vorbit despre calificările pentru Jocurile Olimpice în cadrul emisiunii Zoom Sport, moderată de Geanina Iacob: ”Noi vom arunca în lupta calificărilor 4 echipaje, bărcile de 8, seniori şi senioare, şi bărcile de 4, seniori şi senioare. Şi eu sper să reuşim să calificăm toate patru bărcile. Faptul că s-au amânat JO a fost poate bine pentru cei mici, care capătă un an de experienţă. Au crescut foarte mulţi dintre ei, se bat cot la cot cu cei mari. Şi atunci selecţia este deschisă şi cei mai buni sportivi vor intra în lupta calificărilor” a spus Lipă, la Telekom Sport.

Legat de testele pentru depistarea noului coronavirus, Lipă a fost tranşantă: ”Noi am făcut teste la intrarea în cantonament, după ce au revenit de acasă. Nu au intrat în cantonament până nu au avut testele în mână. La poartă s-a făcut triajul. Fiecare are dosarul lui, după care monitorizare în fiecare zi. Niciodată nu ai condiţii să te pregăteşti cum trebuie, pentru că sportul de performanţă cere, în afară de multe sacrificii şi muncă, cere şi o logistică pusă la punct. Te baţi cu ţări puternice, care investesc în sport. La noi mai răruţ, că este mai drăguţ. Tot timpul suntem cu un pas în urma lor ” a subliniat Elisabeta Lipă.

Ea a vorbit şi despre problemele pe care le întâmpină sportivii în cadrule pregătirilor: ”Ce este în weekend este jale. La noi, antrenamentele, vineri după-masă, sâmbătă după-masă, că dimineaţa oamenii dorm, când sportivii muncesc... Dar vineri după-masă,  sâmbătă după-masă şi duminică sunt compromise. Nici nu ies pe apă, pentru că nu ai ce să faci. E foarte greu să ne înţelegem. Până la urmă, trebuie un pic şi de bun simţ, că nu poţi să vezi sportivul că vâsleşte, iar tu vii cu şalupa cu zeci de kilometri la oră să îi faci valuri şi să te distrezi că îl răstorni. Adică.... ţine de cei şapte ani de acasă. (Chiar se întâmplă?) Se întâmplă, că doar nu povestesc din cărţi, ci din realitatea zilelor noastre” a conchis Lipă, în cadrul emisiunii Zoom Sport de la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: elisabeta lipă 

viewscnt
Articole similare