Elveţianul Granit Xhaka a declarat, luni seară, după meciul cu România, scor 2-2, că pentru el şi colegii săi este o lecţie faptul că au fost luaţi prin surprindere pe final şi au fost egalaţi.
Granit Xhaka spune că elveţienii ar mai fi putut înscrie de trei ori: “Este o lecţie...”
“Mi-e greu să găsesc cuvintele potrivite. Cred că am dominat tot meciul. Am avut multe ocazii de a înscrie al treilea gol, a patrulea, poate şi al cincilea. Dar ăsta este fotbalul, am fost luaţi prin surprindere la două faze şi am primit goluri.
Este o lecţie de care trebuie să ţinem cont în viitor. Nu trebuie să schimbăm mult în jocul nostru. Ce trebuie să schimbăm este să înscriem. Asta este. Şi poate să fim mai concentraţi în ultimele 10-15 minute”, a spus Xhaka, potrivit site-ului UEFA.
Denis Zakaria: "Nu înţeleg cum am pierdut două puncte. Trebuia să ne concentrăm mai mult"
Mijlocaşul elveţian Denis Zakaria a declarat, luni seară, după meciul cu România, scor 2-2, că nu înţelege cum a pierdut echipa sa două puncte, deşi a condus cu 2-0 şi a avut ocazii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Este un rezultat dezamăgitor. Am lăsat să ne scape două puncte şi cred că trebuia să ne concentrăm mai mult, pentru că nu trebuie să se întâmple astfel de lucruri.
Când înscrii două goluri, trebuie să fi foarte atent pentru că atunci când adversarul marchează un gol poate fi foarte periculos. Nu înţeleg cum, când am avut atât de multe ocazii, am pierdut două puncte”, a spus Zakaria, potrivit uefa.com.
Reprezentativa României a remizat cu Elveţia, la Lucerna, scor 2-2, în Grupa I de callificare la Campionatul European din 2024, meci în care elveţienii au condus cu 2-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- A băgat frica în ei. ”Cum vi s-a părut Drăguşin?”. MM Stoica a dat startul la ironii: ”Eu nu mă bag!” / ”Să mă ierte Dumnezeu şi Florin Manea”. Hohote de râs în direct | EXCLUSIV
- Moruţan s-a luat după Mihăilă: ”Pe viitor să aveţi mai multă încredere în mine” şi ”În România, mereu ne critică lumea”
- Mbappe crede că merită Balonul de Aur: ”Îndeplinesc toate criteriile”
- Cornel Dinu, ironii la adresa familiei Iordănescu: ”Nu putem spune decât ‘Slavă Domnului!’ că s-a terminat cu acest incredibil 2-2”
- Jurnaliştii elveţieni ne-au numit "vampiri" după ce le-am ”smuls” un punct în finalul dramatic de la Lucerna
- Toate rezultatele serii din preliminariile EURO 2024! Mână de ajutor pentru tricolori: Kosovo a pierdut în grupa României. Kazahstan este surpriza grupei H
- "Derapaj" al unui român în timpul interviului! "Lui Mihai Stoichiţă îi dăm la....". Reacţia oficialului FRF
- Valentin Mihăilă s-a revoltat în timpul interviului de după Elveţia - România! "Suntem o echipă mică cum spun toţi. Nu mai criticaţi. Românii, în general, nu ştiu..."
- Ianis Hagi, mulţumit după egalul României din Elveţia. ”Nu am jucat spectaculos, dar nu am cedat”
- Gică Popescu l-a ”desfiinţat” pe Edi Iordănescu: "Lasă-l pe taică-tu, dacă nu eşti în stare. Doamne fereşte!". Selecţionerul i-a răspuns în conferinţa de presă după Elveţia - România 2-2
Afla mai multe despre: granit xhaka, denis zakaria, elvetia romania