Edinson Cavani s-a accidentat la gambă în meciul cu Portugalia şi este incert pentru meciul din sferturi. Uruguay va întâlni Franţa, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, după ce a învins Portugalia în optimi cu scorul de 2-1.
Edinson Cavani a marcat amblele goluri care au adus victoria Uruguayului. În minutul 73, atacantul lui PSG a fost forţat să părăsească terenul după o accidentare la gambă. Ziarul uruguayan Ovacion a anunţat că este foarte puţin probabil să evolueze împotriva Franţei.
Un medic din Franţa, Michel Cymes, a vorbit la o televiziune din ”Hexagon” despre accidentarea lui Cavani. Cymes crede că nu e nicio şansă ca atacantul să joace în sferturi. De altfel, accidentarea l-ar putea ţine în afara terenului 6 săptămâni.
În cazul în care Cavani nu va putea juca, Uruguay are trei opţiuni: Cristhian Stuani, Maximiliano Gamez şi Jonathan Urretaviscaya.
Uruguay - Franţa se va disputa, vineri, 6 iulie, de la ora 17:00.
articol scris de Gabriela Eftene
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa mondiala, uruguay, edinson cavani, franta