Jayson Papeau este unul dintre cei mai importanţi fotbalişti de la Rapid.
Jayson Papeau a făcut multe sacrificii pentru a ajunge fotbalist
Începutul nu a fost unul uşor însă pentru fotbalistul francez de la Rapid. Papeau a povestit că a avut foarte multe job-uri pentru a se putea întreţine, întrucât cariera de fotbalist nu i-a asigurat dintotdeauna liniştea financiară.
„De când eram mic aveam în minte să fiu fotbalist. Sunt norocos să fiu în această ipostază. De asemenea, este şi o greşeală. A fost foarte greu să ajung aici, să îmi îndeplinesc visul. Am făcut şcoală, dar am dat totul pentru fotbal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă ratam asta, eram mort. Dar trebuie să îţi asumi nişte riscuri. Dacă ar fi să dau un sfat tinerilor: să nu abandonaţi şcoala! Mergeţi la şcoală. Este foarte important. Chiar dacă vreţi să ajungeţi fotbalişti, trebuie să aveţi asta în minte.
În Franţa, există jucători care semnează contractul la 13 ani. Dar ei nu ştiu realitatea din lume. În cazul meu, după şcoală mergeam la muncă. Mă trezeam la 2 dimineaţa să merg la muncă. Ştiu că este foarte dificil. Iar când am făcut asta, mi-am spus că trebuie să reuşesc.
Organizam pachete, dar uneori erau pachete foarte mari, grele şi asta nu era bine pentru spate. O muncă foarte fizică, iar ca să ajung apoi şi la antrenamente a fost foarte dificil. A trebuit să o fac”, a spus Jayson Papeau, potrivit Fanatik.
Cum a ajuns Jayson Papeau să joace fotbal
„Eu jucam mereu fotbal când eram mic, dar am o relaţie specială cu acest sport. Primul meu contract de profesionist a fost semnat la 22 de ani. Înainte de asta, am jucat în Franţa în liga a 8-a, iar după asta am semnat în liga a 4-a, a fost un nivel bun pentru mine, dar pasul a fost foarte mare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am făcut un sezon foarte bun, am jucat împotriva echipelor secunde ale cluburilor mari, precum Lens, Reims, Lille. Am jucat bine, iar după 2-3 luni s-a vorbit despre mine: „Poate Papeau poate merge în liga a treia”. Am spus ok, iar din liga a 3-a am fost dorit de un club din Ligue 2.
E o nebunie pentru că mergeam la muncă dimineaţa, dormeam puţin şi apoi mergeam la antrenament. Pentru mine, era wow. Mă gândeam că poate viaţa mi se va schimba. Am tras de mine, iar un club din Ligue 1 (n.r. – Amiens) m-a sunat. Nu aveam cum să refuz! Din liga a 8-a franceză am ajuns în prima”, a mai spus Papeau pentru sursa citată.
Afla mai multe despre: rapid, jayson papeau, superliga