Decizie importantă luat de managerul tehnic al celor de la Farul Constanţa, Gică Hagi, începând din acest an, 2024.
Gică Hagi l-a lăsat pe bancă pe fundaşul stânga David Kiki (30 de ani) la meciul cu Rapid, chiar dacă nu avea prea multe opţiuni pe linia de fund.
A optat să-i titularizeze pe Kevin Boli şi Cristian Ganea în benzi, în loc să-i asigure o poziţiei în teren internaţionalului din Benin. Poate chiar în cea de fundaş central.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
David Kiki pleacă de la Farul?
O explicaţie ar putea fi faptul că David Kiki se află în ultimele şase luni de contract cu Farul Constanţa şi fundaşul stânga nu are niciun gând să semneze o prelungire a înţelegerii.
Aşadar, aşa cum se practică în majoritatea cazurilor, antrenorii aleg să se bazeze la meciuri pe jucătorii ce îi asigură continuitate.
David Kiki a ratat opt meciuri de Superligă cu Farul, în actualul sezon. În şapte dintre acestea nu s-a aflat în lot, iar într-una a fost rezervă neutilizată.
În cele 22 de jocuri bifate pentru Farul în Superligă, Kiki a livrat doar două pase decisive, iar jocul său nu a mai fost la fel de consistent precum cel din stagiunea precedentă, când a fost unul dintre pilonii de bază ai echipei în câştigarea titlului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 1.100.000 de euro este cota de piaţă a David Kiki, conform transfermarkt.de.
Iată cum a decurs dialogul dintre Dan Udrea şi Mihai Stoica, din studioul Orange Sport:
Mihai Stoica: ”Kiki e rezervă. A mai jucat stopper, dar de prea puţine ori”.
Dan Udrea: ”Kiki, odată cu intrarea în play-off, s-ar putea să nu-l mai vedem. Dar dacă nu semnează prelungirea, ar putea ca Hagi să nu-l mai folosească. Poate avea o logică”.
Mihai Stoica: ”Nu a jucat mereu titular anul acesta”.
Dan Udrea: ”Da, nu a jucat mereu titular. Am înţeles că nici nu vrea să semneze prelungirea cu Farul. S-ar putea să nu-l mai vedem”.
Afla mai multe despre: gica hagi, david kiki, benin