FC Voluntari a pierdut şi meciul cu Rapid, iar poziţia lui Liviu Ciobotariu este şi din ce în ce mai ameninţată de demitere, iar favorit ar fi un alt antrenor din Superligă.
FC Voluntari nu se mai regăseşte în acest sezon. Vremurile în care prindea play-off-ul şi termina campionatul pe locul patru sau ajungea în finala Cupei României par din ce în ce mai îndepărtate.
În actualul sezon, formaţia pregătită de Liviu Ciobotariu a ajuns la şase meciuri la rând fără victorie. Ultimul insucces a fost înregistrat în faţa Rapidului, 0-1, în etapa a noua.
Totodată, o altă statistică dezamăgitoare, despre care antrenorul de 51 de ani şi-a exprimat dezamăgirea, este faptul că echipa sa nu a mai marcat de trei etape consecutive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nici nu prea avea cum să o facă din moment ce FC Voluntari nu a tras niciun şut pe spaţiul porţii în aceste ultime trei meciuri.
Liviu Ciobotariu, înlocuit cu un alt antrenor din Superligă?
Prin urmare, primarul Florentin Pandele se gândeşte la o schimbare la nivelul băncii tehnice.
Astfel, pe fondul rezultatelor slabe înregistrate în ultima vreme, demiterea lui Liviu Ciobotariu ar fi doar o chestiune de timp, iar favoritul celor de la Voluntari ar fi tot un antrenor din Superligă.
Conducerea formaţiei ilfovene ar încerca pista Marius Croitoru, conform Gsp, pistă pe care ar fi avut-o şi înaintea sezonului, până ca fostul antrenor de la FC Botoşani să semneze cu FC U Craiova.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nici poziţia lui Marius Croitoru nu era aşa de sigură până în urmă cu două etape, dar victoria cu Sepsi (1-0) şi remiza de la Cluj cu ”U” (1-1) din ultimele două etape i-au securizat, cel puţin pentru moment, postul acestuia.
Totuşi, clubul din Voluntari stă la pândă şi ar fi gata să-l oferteze din nou în cazul în care lucrurile s-ar complica la formaţia finanţată de Adrian Mititelu.
Dacă la nivelul băncii tehnice încă mai au loc discuţii şi se mai înaintează variante, Pandele aproape că a rezolvat o schimbare la nivelul conducerii executive.
Preşedintele Bălănescu ar urma să fie înlocuit cu Dani Coman, care a demisionat recent de la FC Hermannstadt, pe fondul dificultăţilor financiare de la clubul sibian.
- Citește și
- Nae Constantin, mustrat de Basarab Panduru pentru discursul ţinut în urma meciului cu Botoşani: ”Nu e adevărat, nu văd de ce te superi” | EXCLUSIV
- ”Sunt probleme mai mari decât la Petrolul”. Nae Constantin a răbufnit şi acuză un alt club de dificultăţi financiare: ”Nu văd pe nimeni să întrebe”
- Mihai Teja a anunţat un transfer la Botoşani după înfrângerea cu Petrolul: ”El ne lipseşte”. Ce a răspuns tehnicianul când a fost întrebat de Boli
Afla mai multe despre: voluntari, ciobotariu, croitoru