You are here:

Este revelaţia din lot, dar Gigi Becali îi taie din salariu pentru a rămâne la FCSB! “Schimbăm contractul. Are prea mulţi bani”

Este revelaţia din lot, dar Gigi Becali îi taie din salariu pentru a rămâne la FCSB! “Schimbăm contractul. Are prea mulţi bani”

FCSB

Comentarii

FCSB a recâştigat un fotbalist în acest sezon, după ce i-a fost schimbat postul în echipă. Pentru a continua în condiţii oneste pentru părţi, finanţatorul Gigi Becali a spus că vrea să-i reducă remuneraţia la jumătate.

Se pregăteşte să semneze din nou cu FCSB, dar pe un salariu la jumătate: “Îl pun şi antrenor secund, şi jucător”

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, vrea să contureze lotul pentru a ataca faza principală din Champions League, dar şi pentru a avea o echipă competitivă pe plan intern.

Primele decizii au fost luate, iar conducerea are în minte fotbaliştii care ar urma să semneze cu FCSB.

Printre cei vizaţi se numără şi Vlad Chiricheş (35 de ani), cel care a impresionat la mijlocul terenului, faţă de perioada petrecută în apărare, când a avut parte de critici din partea lui Gigi Becali.

Finanţatorul FCSB vrea ca veteranul să rămână la echipă, întrucât mai poate juca, însă şederea sa e condiţionată de o micşorare salarială consistentă.  

“Am hotărât că vreau să rămână, dar să schimbăm contractul. Are prea mulţi bani. Nu-i mai dau (n.r. – 40.000 pe luna). Îi dau 20. Atunci, da, fără probleme, apoi îl pun şi antrenor secund, şi jucător. Mai joacă încă doi, trei ani.

Ştii cum a ieşit schema? Ei, care au făcut schema, Caralambous şi Pintilii, s-au împărtăşit în acelaşi potir, în aceeaşi zi, dimineaţa de Paşte. Ei au făcut schema şi le-a dat Dumnezeu semnal, apoi uite că schema ta va da roade. El, Pintilii, s-a împărtăşit pentru prima dată”, a spus finanţatorul FCSB, Gigi Becali, pentru Fanatik.

33 de meciuri, 1 gol şi 1 pasă decisivă sunt cifrele lui Vlad Chiricheş la FCSB, în acest sezon.

 

 

 

 

Afla mai multe despre: gigi becalivlad chirichesvlad chiriches contract fcsb 

viewscnt
Articole similare