You are here:

Eugen Neagoe, prima reacţie ca antrenor la Universitatea Craiova: ”Sper din suflet să repetăm împreună performanţele din 1991”

Eugen Neagoe, prima reacţie ca antrenor la Universitatea Craiova: ”Sper din suflet să repetăm împreună performanţele din 1991”
Comentarii

Eugen Neagoe (55 de ani) a dat primele declaraţii din funcţia de antrenor principal pe care o ocupă la Universitatea Craiova.

Eugen Neagoe, prima reacţie ca antrenor la Universitatea Craiova: ”Sper din suflet”

Eugen Neagoe a fost anunţat luni drept noul antrenor al celor de la Universitatea Craiova. A semnat un contract valabil până în anul 2024, cu opţiune de prelungire.

La o zi distanţă, marţi, 3 ianuarie, acesta a susţinut şi prima sa conferinţă de presă la echipa craioveană din noua funcţie pe care o îndeplineşte.

Tehnicianul în vârstă de 55 de ani a fost bucuros de revenirea la Craiova şi a precizat că doreşte să obţină trofee alături de echipa din Bănie.

”Sper ca împreună să reuşim mai mult decât până acum şi să avem rezultate bune şi foarte bune cum suporterii şi-au dorit.

Aici am debutat, la Universitatea Craiova, şi sunt unul dintre jucătorii care au contribuit la acel event, în 1991. Sper din suflet ca şi antrenor să repetăm acele performanţe împreună”, a declarat Neagoe, în cadrul unei conferinţe de presă, pe pagina de Facebook a Universităţii Craiova.

Sezonul 1990-1991 despre care a adus aminte Eugen Neagoe a fost unul de senzaţie pentru formaţia din Bănie, unul în care aceasta a câştigat titlul în Divizia 1 şi Cupa României.

Eugen Neagoe este al treilea antrenor din acest sezon la Universitatea Craiova după Laszlo Balint şi Mirel Rădoi.

Patronul clubului, Mihai Rotaru, a anunţat deja că s-a înţeles pentru primul transfer al Universităţii Craiova din această iarnă: Alexandru Işfan, de la FC Argeş.

Afla mai multe despre: universitatea craiovaeugen neagoe 

viewscnt
Articole similare