You are here:

EXCLUSIV | Alex Ioniţă ar putea fi suspendat din nou pentru dopaj: ”Situaţia nu este încheiată”. Continuă coşmarul pentru mijlocaşul Rapidului?

EXCLUSIV | Alex Ioniţă ar putea fi suspendat din nou pentru dopaj: ”Situaţia nu este încheiată”. Continuă coşmarul pentru mijlocaşul Rapidului?

Fotbal intern

Comentarii

Alex Ioniţă ar putea fi din nou suspendat după scandalul de dopaj din urmă cu mai bine de un an. În aceeşi situaţie se află şi Kehinde Fatai şi Takayuki Seto.

Scandalul de dopaj ar putea să-i urmărească în continuare pe Alex Ioniţă, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto, deşi cei 3 jucători şi-au ispăşit pedepsele.

Cristi Balaj, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, susţine că cei 3 ar putea primi o nouă suspendare.

Alex Ioniţă, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto riscă să fie din nou suspendaţi din cauza dopajului

În vara anului trecut, Alex Ioniţă, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto - care atunci jucau toţi pentru Astra Giurgiu - au fost surprinşi într-o clinică privată în timp ce primeau un tratament în cantităţi care intrau în sfera dopajului.

Cei 3 jucători au fost anchetaţi, au fost găsiţi vinovaţi şi Agenţia Naţională Anti-Doping - condusă atunci de Cristi Balaj - a aplicat pedepse drastice: câte un an de suspendare pentru Ioniţă şi Fatai şi 8 luni de suspendare pentru Seto.

Între timp, cei 3 şi-au ispăşit pedepsele şi au revenit pe teren. Totuşi, Cristi Balaj susţine că nu este cazul să răsufle uşuraţi.

Fostul preşedinte al ANAD spune că pedepsele primite de cei 3 jucători pot în continuare să fie contestate de Agenţia Mondială Anti-Doping, cea care ar putea cere noi sancţiuni:

”Situaţia nu e încheiată la cei 3 jucători de la Astra (n.r. Alex Ioniţă, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto). Există posibilitatea ca WADA poate să facă apel. Nu e o decizie definitivă atât timp cât WADA poate face apel”, a declarat Cristi Balaj la Telekom Sport.

Alex Ioniţă a jucat în derby-ul cu Dinamo

Între timp, mijlocaşul de 26 de ani s-a transferat la Rapid, echipa lui de suflet, unde speră să-şi relanseze cariera. Alex Ioniţă a fost introdus în minutul 80 al derby-ului cu Dinamo (scor 1-1), dar spune că are nevoie de cantonamentul din iarnă pentru a-şi putea reveni:

”Îmi doream foarte mult să intru, credeam că nu voi avea ocazia azim (n.r. aseară). După cantonamentul de iarnă altfel vor sta lucrurile pentru minem, am nevoie de un cantonament alături de echipă.

Chiar şi cu pregătirea mea pe care am făcut-o, atât timp se simte lipsa meciurilor, dar uşor-uşor sper să o recapăt şi sper să prind un loc de titular”, a spus Alex Ioniţă.

Afla mai multe despre: cristi balaj 

viewscnt
Articole similare