Edward Iordănescu a mărturisit în exclusivitate pentru Telekom Sport că ar fi putut ajunge antrenor în Ştefan cel Mare, dar că s-a văzut nevoit să refuze propunerea ”câinilor”.
Este unul dintre antrenorii la modă în Liga 1 şi unul dintre tehnicienii cei mai curtaţi. Edward Iordănescu, actualul antrenor de la Gaz Metan Mediaş a fost la un pas să ajungă la Dinamo, dar spune că n-ar fi putut antrena gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare din cauza trecutului său stelist.
Crescut în Ghencea, la marea rivală a ”câinilor” fiul lui Anghel Iordănescu, unul dintre simbolurile roş-albaştrilor a considerat că pasul spre Dinamo este unul aproape imposibil pentru el: ”E greu ca eu să ajung acolo. E adevărat că a existat această propunere, am vorbit cu patronul clubului, m-a bucurat, m-a onorat.... spre suprinderea mea, mi s-a transmis că şi un grup important de suporteri ar vrea să discute cu mine, să mă asigure de faptul că nu se vor opune şi mă vor susţine. Dar eu am fost crescut într-o curte rivală şi este mai greu. Eu am respectat mereu Dinamo, cum am respectat toate cluburile, dar o parte importantă din sufletul meu înseamnă Steaua” i-a mărturisit Edward, reporterului Telekom Sport, Ovidiu Ionescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Eu sunt deschis oricărei propuneri, dar nu ştiu dacă ar fi fost cel mai potrivit scenariu, acesta cu mine pe banca lui Dinamo” a mai adăugat Iordănescu.
Nistor l-a ”terorizat” cu mesaje
Actualul antrenor de la Gaz Metan Mediaş a mărturisit că interesul lui Dinamo a fost atât de puternic încât o parte dintre jucătorii importanţi ai ”câinilor” au făcut tot posibilul pentru a-l convinge să ajungă în Ştefan cel Mare.
Dan Nistor, căpitanul lui Dinamo a fost cel mai insistent: ”În perioada aia, Nistor m-a terorizat efectiv. Mi-a dat şi mesaje şi telefoane, şi el şi alţi băieţi din jurul lui... Hanca, cu care lucrasem. Şi el mi-a dat mesaj atunci. Cert este că era foarte greu şi nu am vrut să intru în ceva în care nu aş fi intrat cu sufletul deschis în totalitate” a mai spus Edward, pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În decurs de nouă luni, tânărul antrenor a refuzat atât Dinamo, cât şi FCSB: ”Pentru mine este o bucurie interioară când astfel de echipe cu suporteri şi cu tradiţie te curtează. Nu poate să fie decât un semn de recunoştinţă al muncii pe care o faci. Să nu uităm că am fost şi antrenorul CFR-ului, chiar dacă pentru o perioadă foarte scurtă, ştim ce s-a întâmplat acolo. Lucrurile astea îmi dau încredere, îmi dau energie şi îmi dau elan pentru viitor” a mărturisit Edi Iordănescu în exclusivitate pentru Telekom Sport.
-
Între 1984 şi 1996, Edward Iordănescu a evoluat la Steaua Bucureşti ca junior
-
După ce Ilie Dumitrescu a demisionat de la Steaua, Iordănescu Jr a preluat echipa ca interimar
-
În vara acestui an, Edward a fost prima variantă a lui Gigi Becali pentru postul de antrenor al FCSB
Afla mai multe despre: edward iordănescu, dinamo, fcsb,