You are here:

EXCLUSIV | Cât a costat, de fapt, transferul lui Dennis Man la Parma. Suma este mai mică decât cea anunţată de Gigi Becali

EXCLUSIV | Cât a costat, de fapt, transferul lui Dennis Man la Parma. Suma este mai mică decât cea anunţată de Gigi Becaligalerie foto

FCSB

Comentarii

Giovanni Becali a dezvăluit cât a costat în realitate transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma, în contextul în care Gigi Becali a anunţat atunci că a primit 13 milioane de euro şi ar putea să încaseze încă două milioane, sub formă de bonusuri.

Imediat după ce s-a făcut transferul lui Dennis Man la Parma, Gigi Becali a anunţat că a primit 15 milioane de euro în schimbul atacantului de 22 de ani: 13 milioane de euro sumă fixă, plus două milioane de euro sub formă de bonusuri. Giovanni Becali a dezvăluit însă la Telekom Sport cât a costat, de fapt, transferul lui Dennis Man.

Cât a costat transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma

Dennis Man s-a transferat la Parma la finalul lunii ianuarie 2021 şi a devenit cel mai scump jucător plecat vreodată din campionatul României. Însă au fost discuţii pe marginea sumei de transfer. Presa din Italia a anunţat că Dennis Man a costat 11 milioane de euro şi suma poate creşte până la 13 milioane, în funcţie de performanţele jucătorului.

Pe de altă parte, Gigi Becali a declarat imediat după transfer că a negociat direct cu Kyle Krause, patronul Parmei şi a reuşit să obţină 13 milioane de euro, plus două milioane în bonusuri.

Acum, Giovanni Becali, reprezentantul firmei care a intermediat afacerea, spune că transferul lui Dennis Man la Parma a costat 11 milioane de euro. Suma poate creşte până la 13 milioane de euro, în funcţie de realizările pe care le va avea Dennis Man în cei cinci ani de contract:

”(n.r. cât a costat transferul lui Dennis Man la Parma) 11 milioane, cu bonusuri de două milioane de euro. În ceea ce priveşte activitatea lui Man, n-are legătură cu clubul că o să cadă sau rămâne, meciuri goluri şi două milioane, care se iau în contractul pe care îl are Man pe 5 ani”, a declarat Giovanni Becali la Telekom Sport.

Cum poate primi Gigi Becali încă două milioane de euro de la Parma, sub formă de bonusuri:

  • 500.000 de euro - Parma trebuie să se califice într-o cupă europeană în următoarele 4 sezoane
  • 500.000 de euro - Parma trebuie să termine în primele 8 echipe din Serie A
  • 500.000 de euro - Dennis Man trebuie să înscrie 15 goluri pentru Parma, până în 2023
  • 500.000 de euro - Dennis Man trebuie să înscrie 25 de goluri pentru Parma, până în 2025

Dennis Man a reuşit cu Benevento, scor 2-2, în această etapă, primul său gol în tricoul Parmei.

Anamaria Prodan susţinea că Dennis Man ar fi costat şi mai puţin

Transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma a produs un scandal uriaş între impresari. Până în acel moment, jucătorul a fost reprezentat de Anamaria Prodan. Însă Gigi Becali a fost nemulţumit de faptul că soţia lui Reghecampf nu a reuşit să-i aducă o ofertă suficient de mare pentru Dennis Man şi a decis ca afacerea să fie intermediată de firma pe care o reprezintă Giovanni Becali.

Vărul lui Gigi Becali este în relaţii excelente cu cei din conducerea Parmei, după ce tot el a realizat transferul lui Valentin Mihăilă. Enervată că a fost scoasă din această afacere, Anamaria Prodan a declarat atunci pentru Telekom Sport că transferul lui Dennis Man ar fi costat mai puţin decât se ştia: ”Eu nu cred în această sumă. Maximum 12 milioane de euro şi ăia cu bonusuri şi în rate”, a spus atunci Anamaria Prodan.

Afla mai multe despre: dennis man 

viewscnt
Articole similare