You are here:

EXCLUSIV | Concluziile lui Florin Bratu după încheierea pregătirii de vară

EXCLUSIV | Concluziile lui Florin Bratu după încheierea pregătirii de vară

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a încheiat pregătirea de vară cu o înfrângere. A fost cu 2-5 contra unei echipe din liga a doua poloneză. Două victorii, două înfrângeri şi o remiză, e bilanţul lui Dinamo în cantonamentul din Polonia.

La o zi după ce a pierdut cu 1 la 4 împotriva vicecampioanei Poloniei, Jagiellonia, Dinamo a mai suferit un eşec usturător. A fost învinsă cu 5-2 de Chojnice, echipă de liga a doua poloneză. Golurile ”câinilor” au fost marcate de Moldoveanu şi Neicuţescu, pe finalul meciului. Bratu a folosit însă un prim 11 bazat în mare parte pe tineri.

Florin Bratu are şi o explicaţie pentru aceste rezultate: ”Am vrut să văd absolut toţi jucătorii, să dau tuturor minute, normal, e final de cantonament, există şi oboseala, la unii jucători le vedem limitele, unii ies în evidenţă, e normal să ştim la începutul campaniei, campionatului pe cine ne putem baza.

Va fi un meci extrem de greu acasă împotriva celor de la voluntari, dar până atunci cred ca avem capacitatea necesara pentru a veni într-o formă sportivă bună. Nu am pus mare preţ în aceste meciuri pe rezultate, ci pe verificarea mai multor jucători, mai multor formule, astfel încât atunci când plecăm în prima etapă să ştiu pe ce şi pe cine mă bazez”, a spus antrenorul ”Câinilor” în exclusivitate la Telekom Sport.

Fostul atacant din Ştefan cel Mare spune că are deja conturat în cap un prim ”11”: ”Nu avem un lot foarte echilibrat valoric, am normal în cap un prim ”11” , dar mai pot interveni modificări”, a mai spus Bratu.

Afla mai multe despre: dinamo bratu 

viewscnt
Articole similare