Bogdan Stancu a renunţat la echipa naţională, iar anunţul a luat prin surprindere lumea fotbalului românesc. Totuşi, selecţionerul Cosmin Contra ştia de la finalul anului trecut că ”Motanul” vrea să se axeze doar pe echipa de club.
Invitat la Telekom Sport, Cosmin Contra a explicat că Bogdan Stancu dorea de mai multă vreme să nu mai răspundă convocărilor echipei naţionale. Atacantul a decis să evolueze doar pentru echipa de club în ultimii ani de carieră.
”Trebuie să respectăm orice decizie luată de anumiţi oameni pentru că ei decid ce e mai bine pentru viaţa lor. El luase decizia de mai mult timp, dorea de mai mult timp să renunţe la echipa naţională. Am discutat cu el încă din luna noiembrie şi am încercat să-l facă să se mai gândească în privinţa acestei decizii.
Azi ne-a trimis această scrisoare în care şi-a anunţat retragerea de la naţională. Şi antrenorul lui de la echipa de club mi-a zis că a rămas surprins să audă că Bogdan Stancu nu vrea să mai vină la naţională.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu avem ce să facem decât să-i mulţumim lui Bogdan pentru tot ceea ce a făcut la echipa naţională”, a spus Contra, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: contra, bogdan stancu, retragere, echipa nationala