Costică Buceschi, fost antrenor secund al echipei naţionale de handbal feminin a României, este convins că „tricolorele” pot lupta pentru medalia de aur la Campiontul European din Franţa, dar îl avertizează pe Martin Ambros că ar trebui să odihnească în următoarele partide jucătoarele care vor duce greul în meciurile decisive.
„Prin ceea ce au demonstrat fetele şi au arăta în grupă, cred că România se poate bate clar la primele două locuri, dar trebuie avut grijă pentru că ne batem cu adversari mult mai puternici în grupele principale”, a spus Constică Buceschi la Telekom Sport.
„A fost un meci pe care fetele l-au luat tare de la început şi nu doar la ăsta România a avut un avans foarte mare la pauză.
Norvegiei îi lipsesc câteva piese importante şi în momentul în care îţi lipsesc câteva jucătoare de bază jocul începe să arate aşa cum s-a văzut. România a prins o formă foarte bună şi cred că au jucat cât a trebuit ca să câştige, dar cred că dacă era nevoie puteau să joace şi mai bine decât au făcut-o”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorii trebuie să găsească motivaţia necesară, noi am mers mai departe cu patru puncte, dacă obţinem o victorie practic putem ajunge în semifinale. Antrenorii trebuie să odihnească jucătoarele care au jucat foarte mult şi care o să ducă greul în meciurile decisive”, a mai spus Buceschi.
Despre Eliza: „Din punctul meu de vedere cred că Eliza joacă cel mai bun handbal al său. A avut o problemă anul acesta cu accidentările, dar a reuşit să se recupereze şi chiar înainte de Trofeul Carpaţi a făcut o recuperatre intensiva şi s-a refăcut. Acum nu are probleme, nu resimte dureri.
Cel mai mare câştig al naţionalei este apărarea care-şi face foarte bine treaba”.
Fostul „secund” al naţionalei României le face o recomandare oficialilor de la CSM Bucureşti, principalul club de handbal feminin din Romnia: să construiască echipa pe scheletul naţionalei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Eu dacă aş putea să decid, aş face o echipă pe scheletul celei naţionale. Cu Eliza, Pintea, cel puţin unul dintre cei doi portari, Laslo şi cred că rezultatele ar fi cel puţin la fel ca cele de le-au obţinut până acum.
Pintea mult mai bună decat Cvijic. Eliza este un centru care se poate descurca şi vedeţi relaţia dintre ea şi Cristina Neagu, cum se simt în teren şi ştiu exact unde să-şi dea mingea şi se găsesc foarte bine în joc. La fel şi cei doi portari, Iulia Dumanska are procentaje de 40% şi Denisa chiar dacă a jucat numai un meci este acolo aproape”, a mai spus Costică Buceschi.
Afla mai multe despre: nationala de handbal, costica buceschi