You are here:

EXCLUSIV | Cristi Tănase a fost dorit şi de o altă echipă din Liga 1: ”Dacă nu mergea la FCSB, l-aş fi vrut!”

EXCLUSIV | Cristi Tănase a fost dorit şi de o altă echipă din Liga 1: ”Dacă nu mergea la FCSB, l-aş fi vrut!”

Superliga

Comentarii

Dan Petrescu spune că l-ar fi vrut şi el pe Cristi Tănase, însă jucătorul a ales să semneze cu FCSB. Mijlocaşul de 30 de ani s-a despărţit de Karabukspor şi a semnat până în vară cu FCSB.

Cristi Tănase a acceptat să revină la FCSB, deşi Gigi Becali i-a transmis că va trebui să lupte serios pentru titularizare, deoarece pe postul lui joacă Florin Tănase şi Florinel Coman. Dan Petrescu este însă de părere că vicecampioana României a făcut un transfer foarte bun. ”Bursucul” susţine că l-ar fi dorit la CFR Cluj, dacă n-ar fi semnat cu FCSB:

”Dacă nu ar fi vrut să meargă la Steaua, şi eu l-aş fi dorit pe Cristi Tănase. Cred că a ales cu inima. Acolo a jucat şi era normal.(n.r. întrebat dacă au fost discuţii cu Tănase) Nu au fost, pentru că ştiam că nu o să aleagă decât Steaua în România”, a declarat Dan Petrescu pentru Telekom Sport.

Antrenorul liderului Ligii 1 consideră în continuare că Nicolae Dică are la dispoziţie cel mai puternic lot din campionat. Petrescu susţine că forţa FCSB-ului stă în faptul că poate trimite două echipe diferite pe teren, dar la fel de valoroase:

”Nu cred că avem lotul Stelei. Dacă ne uităm la lotul Stelei... primele două echipe... am văzut că s-a şi scris. Nu cred că a mai avut de foarte mult timp Steaua aşa lot. Nici pe vremea mea nu aveam două echipe foarte bune. Ei au două echipe foarte bune”, a mai spus Dan Petrescu.

Afla mai multe despre: dan petrescucristi tanasefcsbliga 1cfr cluj 

viewscnt
Articole similare