Rareş Ilie (19 ani) este noul fotbalist al lui Nice, echipă din Ligue 1. Clubul francez a anunţat oficial mutarea, duminică.
EXCLUSIV Cum l-a ajutat Mihai Iosif pe Rareş Ilie după promovarea Rapidului în Liga I: ”Plus că i-am dat încredere”
Ex-jucătorul ofensiv al Rapidului a plecat în Franţa şi a trecut cu bine vizita medicală. Nice a anunţat oficial că a semnat cu Rareş Ilie, în schimb căruia Rapid Bucureşti încasează peste 5 milioane de euro, primul transfer important făcut de la revenirea în Superligă.
Mihai Iosif l-a antrenat pe tânărul jucător şi a mărturisit că l-a văzut destul de serios şi implicat la antrenamente.
”Nu m-a surprins, mă aşteptam să aibă oferte, iar când e ofertă bună pentru club/jucător, cred că vârsta nu e un impediment. De ce să nu bagi un jucător chiar dacă e tânăr, dacă e valoros, să nu-l bagi în teren. Noi mereu avem problema asta aoleu, e prea tănâr. Mi-ar fi plăcut că cei tineri să joace fară regulă under, atunci ar fi fost adevărata lor valoare şi nu ar fi fost pusă la îndoială sub nicio formă.
Eu l-am băgat titular, debutase până să vin eu în liga a doua, dar titular l-am băgat primul meci şi a dat şi gol. Faptul că a primit încredere de la mine non stop categoric l-a ajutat, încredere pe care au primit toţi jucători în mandatul meu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cel mai mare merit îl are el în primul rând pentru faptul că a reuşit un transfer în străinătate la o vârsta atât de fragedă.
Din ce l-am cunoscut eu mi s-a părut un copil serios, cu picioarele pe pământ, fără ifose de vedetă. I-am explicat mereu să lase tatuaje, freze şi celelalte lucruri, care nu sunt nici împotriva acestora, fiecare îşi face viaţa cum doreşte dar mai întâi să şi vadă de cariera fotbalistică şi să dea totul pentru fotbal”, a declarat Mihai Iosif pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai iosif, rapid, rares ilie