You are here:

EXCLUSIV | „Dacă plec, trebuie să stau două săptămâni în carantină”. Takayuki, prins la mijloc din cauza pandemiei

EXCLUSIV | „Dacă plec, trebuie să stau două săptămâni în carantină”. Takayuki, prins la mijloc din cauza pandemiei

Astra Giurgiu

Comentarii

Takayuki Seto (34 de ani) a venit în 2007 în România, dar niciodată nu a trăit momente mai complicate decât cele de acum. Restanţele salariale întâmpinate la Astra de-a lungul timpului sunt o nimica toată în comparaţie cu pandemia de coronavirus.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Telekom Sport, japonezul Astrei a dezvăluit cum petrece pauza competiţională forţată de răspândirea coronaviruslui pe teritoriul României.

Proaspăt revenit la Astra în această iarnă după o pauză de doi ani, mijlocaşul n-a apucat să evolueze decât într-un singur meci pentru echipa lui Bogdan Andone.

Până la reluarea Ligii 1, Takayuki se pregăteşte acasă, dar dorul de familie îl copleşeşte. Japonezului îi este însă frică să părăsească România din cauza restricţiilor de care s-ar putea lovi la întoarcerea din Japonia.

Ce faci în perioada asta?
Stau acasa, nu ies mai deloc afară. Fac acasă abdomene, flotări, dar nimic special.  Ies din casă doar când mă duc la magazine să iau mâncare. Îmi este greu pentru ca sunt singur in Romania, nu am ce sa fac, stau acasa, mă uit la televizor, mă plictisesc. Soţia si copiii sunt în Japonia, dacă erau cei mici aici era mult mai usor că mă jucam cu ei.  Mai ies în pădure şi alerg.

Care este situaţia din Japonia în ceea ce priveşte coronavirusul?
Si acolo este cam la fel ca în România.  S-au închis şcolile în urmă cu 2-3 săptămâni, iar toata familia stă acasă.

Acolo s-au închis magazinele, mallurile?
Nu. Sunt deschise.  Soţia mi-a spus că nu se respectă atât de tare instrucţiunile.  Oamenii ies la malluri, la cafenele.

Este mai strictă situaţia aici în România?
Cred că românii sunt mai speriaţi decât japonezii.  E prima dată când se întamplă aşa ceva şi românii s-au speriat mai tare.

Ţi-e îţi este frică?
Nu, în România încă nu este pericol mare, nu am întalnit oameni cu această boală.

Crezi că va avea de suferit cariera ta din această cauză?
Oricum întârzieri financiare sunt, dar părerea mea este că trebuie să fim plătiţi şi în perioada asta.  

Veţi incepe antrenamentele pe 15 aprilie…
Încă o lună. Nu ştiu ce o să fac o lună. Dacă e posibil, eu vreau să plec acasă, dar la întoarcere trebuie să stau două săptămâni în carantină. Este foarte complicat pentru mine.
 
Ce se discută despre Jocurile Olimpice?

Din ce am citit în presă se discută să se organizeze Jocurile Olimpice, nu să se amâne”, a declarat Takayuki Seto, în exclusivitate pentru Telekom Sport despre situaţia creată de COVID 19.

 

Afla mai multe despre: astratakayuki setojaponiacoronavirus 

viewscnt
Articole similare