Ioan Andone a dezvăluit la Telekom Sport că atât el, cât şi Mircea Rednic nu s-au aflat pe lista FRF pentru postul de selecţioner. Mai mult, Andone a dezvăluit că Mircea Lucescu nu a fost dorit deoarece ar fi solicitat prea mulţi bani.
"Am auzit că a spus că nu putea refuza nişte prieteni din cadrul Federaţiei Turciei. Trăgând o concluzie simplă, înseamnă că aici, la Federaţie, nu a avut prieteni" - a spus Marius Stan la Telekom Sport.
"Fotbalul românesc avea nevoie de el. El voia mai multă insistenţă. La cât îl cunosc, nu îl vom mai vedea niciodată selecţioner al României. Nu acceptă înfrângerea de niciun fel. Burleanu nu a avut niciun plan. A fost o întâmplare cu Daum. Au încercat ceva, ca şi cum te duci la pescuit.
Normal trebuia să ne calificăm sau măcar să ajungem la baraj în locul Danemarcei. Polonia da, era mai bună decât noi. N-am fost niciodată pe lista naţionalei, nici eu, nici Rednic. Au fost multe indicaţii pe la FRF. Pot să-ţi spun sigur că li s-a zis să nu încerce la Olăroiu şi Lucescu pentru că solicitau prea mulţi bani" - a spus Ioan Andone la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România - Turcia are loc mâine, de la ora 20:15, liveTEXT pe telekomsport.ro
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan andone, mircea lucescu, romania, turcia