Şi în extrafortbal există lovituri grele pe piaţa transfururilor, nu doar în lumea fotbalului. În urmă cu o săptămână, conducerea clubului Dinamo Bucureşti anunţa semnarea contractului cu cel mai valoros înotător roman al momentului, David Popovici. Într-adevăr, o super lovitură, nu doar de imagine. Asta în condiţiile în care până în luna august David era legitimat la clubul rival, Steaua Bucureşti.
Telekomsport.ro a aflat însă detaliile care au condus în cele din urmă la semnarea contractului între David Popovici şi Dinamo Bucureşti.
Mihai Popovici, tatăl sportivului, a explicat pentru telekomsport.ro: "David a avut contract cu clubul Steaua până în data de 31 august. După acest moment, am purtat negocieri atât cu Steaua cât şi cu alte cluburi. Într-un final, luând în calcul toate coordonatele discutate, am ales oferta de la Dinamo.” Alaturi de David va veni şi antrenorul lui, Adrian Rădulescu a precizat Mihai Popovici.
Practic, se poate spune că David Popovici va face echipă la Dinamo cu un alt nume de top al nataţiei masculine de la noi, e vorba de Robert Glinţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
articol scris de Răzvan Ionaşcu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: david popovici, steaua, dinamo, transfer, detalii