You are here:

EXCLUSIV | Dezvăluirea făcută de Piţurcă. Motivul neaşteptat pentru care fostul selecţioner n-a vrut să meargă la Dinamo: ”Asta i-am sugerat şi lui Marica”

EXCLUSIV | Dezvăluirea făcută de Piţurcă. Motivul neaşteptat pentru care fostul selecţioner n-a vrut să meargă la Dinamo: ”Asta i-am sugerat şi lui Marica”

Superliga

Comentarii

Victor Piţurcă a dezvăluit motivul pentru care n-a vrut să meargă la Dinamo, în momentul în care a fost ofertat de Ionuţ Negoiţă. Fostul selecţioner susţine că din acelaşi motiv l-a sfătuit pe Marica să nu meargă la FCSB.

În urmă cu mai bine de un an, Ionuţ Negoiţă i-a făcut o propunere lui Victor Piţurcă să vină la Dinamo. Fostul selecţioner a refuzat atunci. Între timp, Piţurcă a recunoscut motivul pentru care n-a fost de acord să meargă la Dinamo: i-a fost teamă că suporterii nu-l vor accepta, din cauza trecutului de stelist.

Victor Piţurcă mai spune că a folosit acelaşi argument când Ciprian Marica a primit propunerea să meargă la FCSB:

”Oferta a fost foarte serioasă. Era imposibil să îi dau curs. Nu puteam eu să merg la Dinamo, cu câteva etape înainte de finalul turului şi pe urmă era greu să merg la Dinamo, să accept. L-am învăţat şi i-am sugerat lui Ciprian Marica, întrebându-mă ce să facă, dacă să meargă la FCSB. Şi i-am zis: ”băi, Ciprian, nu face greşeala asta pentru că o să regreţi toată viaţa”. De ce? Fiindcă acolo nu e un mediu bun pentru tine, iar tu eşti dinamovist, eşti crescut la dinamo şi o să fii înjurat şi de dinamovişti, şi de fecesebişti stelişti şi puteam să păţesc şi eu. Iată ce se întâmplă acum la Dinamo. Nu e atmosferă bună, e urâtă. Sigur, văd că suporterii nu au nimic cu el şi am aflat şi eu zilele asta din presă. Că Neagoe a jucat la Dinamo. Eu l-am avut 4-5 ani. E un lucru bun pentru el, pentru că dinamoviştii ţin ca la ei să vină dinamovişti. Dar nu e ok ce se întâmplă, nu are linişte să pregătească acest campionat.

Pentru Neagoe e prima experienţă de acest gen, iar rezultatele îl vor ajuta sau nu. Arma sa principală sunt transferurile pe care le poate face în acest moment. El nu este omul lui Giovanni Becali aşa cum spun fanii. Nu a ştiut că acea maşină era a firmei lui Becali. Nu l-am văzut să vorbească vreodată cu Giovanni. Bine, şi dacă ar fi aşa, care ar fi problema? Nu văd niciun inconvenient. Se face prea mult tam-tam pe astfel de teme.

Şi eu am avut probleme cu suporterii. Chiar şi cu ai mei, cu suporterii stelişti. E de mai mult timp treaba asta, dar ea trebuie oprită. Educaţia din partea mass-media lasă de asemenea de dorit. Se întâmplă însă şi în străinătate astfel de lucruri, nu trebuie să exagerăm”, a declarat Victor Piţurcă pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: victor piturcadinamo 

viewscnt
Articole similare