Invitat la o ediţie specială a emisiunii "Top Interviuri", Ion Ţiriac a vorbit pentru Telekom Sport despre cele mai importante momente ale vieţii sale, încă din copilărie şi până în prezent.
Printre dezvăluirile făcute de Ion Ţiriac, s-au numărat câteva şi din culisele tenisului din anii '70.
"L-am văzut pe Rod Laver la Indian Wells. I-am spus: <<Mă, Rod, tu îţi aduci aminte când te-am lăsat să mă baţi de la două seturi la zero numai pentru că ştiam că poţi câştiga Grand Slam-ul?>>. Laver e singurul care a câştigat Grand Slam-ul în ultimii 50 de ani, adică toate cele patru trofee în acelaşi an, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open.
Apoi, vorbeam noi despre premiile din zilele noastre. Era un meci de fete, am zis: <<Cine va câştiga aici, va lua 1.4 milioane de dolari. Tu ai luat 1400 de dolari când ai câştigat Roland Garros>>. Şi mi-a zis: <<Ce să iau? La Wimbledon, am câştigat de nu ştiu câte ori, dar eu primeam 50 de lire de la un magazin de sport. Mai mult de 150 de dolari n-am luat de nicăieri>>" , a declarat Ion Ţiriac.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: australian open, ion tiriac, wimbledon, rod laver, wimbledon, us open