You are here:

EXCLUSIV | Dică a făcut anunţul momentului. A uitat de FCSB şi negociază deja cu o altă echipă

EXCLUSIV | Dică a făcut anunţul momentului. A uitat de FCSB şi negociază deja cu o altă echipă

FCSB

Comentarii

Nicolae Dică s-a despărţit de FCSB, iar locul său pe banca roş-albaştrilor a fost luat de Mihai Teja. Imediat după plecarea de la vicecampioana României, Dică a oferit un interviu în exclusivitate pentru Telekom Sport.

La 38 de ani, Nicolae Dică nu vrea să stea acasă. Este gata de o nouă aventură ca antrenor principal, tot în fotbalul românesc.

"Am avut deja o discuţie cu un club, vom vedea dacă se va efectua acest transfer. Este vorba despre un club din România. Am avut câteva discuţii în mare, dar nu s-a pus problema imediat acum să ajung la echipă. Eu îmi doresc să antrenez. Nu vreau să stau prea mult timp pe margine.

Legat de plecarea mea de la FCSB, nu vreau să comentez dacă stăteau la cotitură alţi antrenori sau nu, dar am şi eu informaţiile mele, le-am avut şi le am şi acum. Abia acum îmi vin mai multe lucruri despre anumite persoane. Mă surprind că vin de la oameni pe care îi cunosc bine şi nu mi-au spus atunci când au aflat anumite lucruri că anumite persoane în care am încredere spun lucruri despre mine. Le-am şi spus, le-am reproşat că trebuiau să-mi spună când au auzit ei" , a declarat Nicolae Dică pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: nicolae dicafcsbmihai tejaromania 

viewscnt
Articole similare