Helmut Duckadam a lansat un atac dur la adresa guvernanţilor, pe care îi acuză că nu acordă niciun pic de atenţie sportului.
Zilele trecute, Eduard Novak a comis o nouă gafă. Ministrul Tineretului şi Sportului n-a mers la aeroport să-i aştepte pe medaliaţii de la Campionatele Europene de canotaj, deşi era un obicei să întâmpine sportivii cu performanţe.
Gestul l-a enervat pe Helmut Duckadam, care îi acuză pe guvernanţi că sunt total dezinteresaţi de sport.
Duckadam, atac dur la adresa politicienilor: ”Vor creşte banii la partide, iar sportul rămâne din nouc sărac”
La Campionatele Europene de canotaj de la Munchen, sportivi români au reuşit rezultate excepţionale. Ei au reuşit sp câştige 5 medalii de aur şi 3 de bronz. A fost cel mai bun rezultat obţinut de România la un Campionat European de Canotaj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar, spre deosebire de alte astfel de ocazii, ei n-au fost aşteptaţi la aeroport de ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. Spre dezamăgirea sportivilor.
Însă şi Helmut Duckadam a fost deranjat de indiferenţa MTS şi a lansat un atac dur la adresa guvernanţilor:
”Guvernanţii sunt o ruşine din punctul meu de vedere, cu ministrul Sportului în frunte, care n-au binevoit nici măcar să meargă să îi aştepte pe aceşti sportivi.
Cât despre bani, probabil că se va face o rectificare de buget sau s-a făcut deja, în care se vor mai creşte banii la partide, cu vreo 5 milioane de euro, iar sportul va rămâne din nou cel mai sărac dintre toate ministerele. Poate cel de cultură e mai sărac.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu îmi fac nicio speranţă că guvernanţii s-ar îndrepta spre sport, le place să strângă o mână, să facă o poză şi atâta tot”, a spus Duckadam pentru Orange Sport.
Sportivii au fost şi ei dezamăgiţi de ministrul Sportului
Mădălina Bereş, medaliată cu aur şi bronz la Campionatele Europene de la Munchen, n-a putut să-şi ascundă dezamăgirea că niciun reprezentant al MTS nu a întâmpinat delegaţia la aeroport:
”Noi ne bucurăm că este presa aici şi că performanţele noastre ajung acolo unde trebuie, adică la familiile noastre şi la iubitorii sportului. Sper ca după Mondiale să ne aştepte şi pe noi oficialii din Guvern, aşa cum l-au aşteptat şi pe David Popovici”, a spus Mădălina Bereş.
Cine a adus cele 8 medalii la Campionatele Europene de la Munchen:
Aur
-dublu rame feminin: Ioana Vrînceanu şi Denisa Tîlvescu
-dublu rame masculin: Sergiu Bejan şi Marius Cozmiuc
-dublu vâsle feminin: Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş
-simplu vâsle, categorie uşoară: Ionel Cozmiuc
-8+1 feminin: Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Ancuţa Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Adrian Munteanu
Bronz:
-patru rame feminin: Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu şi Amanlia Bereş
-patru rame masculin: Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Florin Lehaci
-patru vâsle masculin: Mihai Chiruţă, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu, Marian Enache
Articol semnat de: Răzvan Ionaşcu
- Citește și
- EXCLUSIV | Discurs dur despre valoarea fotbaliştilor români: "Trăim datorită impresarilor. Galata nu ştie cum să scape de Moruţan şi de Cicâldău"
- VIDEO | O milionară a asistat la derby-ul Rapid - UTA Arad. Cum a fost surprinsă
- FCSB a primit o ofertă de 2,5 milioane de euro. Gigi Becali a oferit deja o primă reacţie
Afla mai multe despre: duckadam