You are here:

EXCLUSIV ”E trist să spunem asta, dar...macedonenii parcă sunt puţin mai fotbalişti decat noi” Tricolorul remarcat de Daniel Pancu la Skopje

EXCLUSIV ”E trist să spunem asta, dar...macedonenii parcă sunt puţin mai fotbalişti decat noi” Tricolorul remarcat de Daniel Pancu la Skopje
Comentarii

Daniel Pancu a comentat prestaţia tricolorilor de la Skopje, după remiza, 0-0 cu Macedonia de Nord.

Reprezentativa României a remizat, miercuri seară, în deplasare, scor 0-0, cu selecţionata Macedoniei de Nord, într-un meci din grupa J a preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2022.

Ca urmare a rezultatelor de miercuri, tricolorii se menţin pe locul trei în clasamentul grupei. La meciul de la Skopje au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.

Imediat după meci, fost internaţional român, Daniel Pancu a vorbit despre prestaţia tricolorilor şi l-a remarcat pe Florin Niţă, goalkeeper-ul echipei naţionale: 

”Trei jocuri fără gol primit ca lucruri pozitive. În seara asta, jocul nu ştiu dacă a plăcut cuiva. Dacă îl scoatem pe Niţă din multe jocuri ale echipei naţionale, cred că aveam mai puţine puncte. Repet însă, zero goluri în trei meciuri, ceea ce părea să fie principala problemă. Echipa naţională a României, atunci când e privată de aportul unor jucători importanţi ca Alibec sau Ianis Hagi, suferă foarte mult. Ne putem califica la un baraj, doar în efectiv complet. Toţi trebuie să se sacrifice pentru rezultat. Markovic e un jucător la început de carieră. Poate că Mirel Rădoi s-a gândit că poate fi o surpriză pentru adversari. Cred că problemele noastre la jocul de astăzi nu au fost nici în apărare, nici la mijloc, ci în atac. (n.r dezamăgiri) Cu siguranţă în seara asta, Dennis Man, l-am vazut cu mâinile pe sus, chiar cred că a ieşit o ocazie mare a Macedoniei după o minge pierdută uşor a lui Markovici la care Man sau doi jucători erau în afara jocului ”  a spus Pancu.

Fostul atacant al naţionalei este optimist în privinţa şanselor de calificare ale ”tricolorilor” din grupa J:

”Macedonia de Nord parcă...e trist să spunem asta, dar sunt puţin mai fotbalişti ca noi. Cred că sunt trei echipe la acelaşi nivel, cu Armenia. Eu sunt optimist, pentru că aceste trei echipe sunt cam la acelaşi nivel. Trebuie să batem Armenia la Bucureşti. Crezi că dacă mergem să jucăm cu cel mai bun 11 în Germania se schimbă ceva? Simt puţin în aer că se întoarce soarta şi pentru noi. Echipa mi s-a părut de la început căzută fizic, fără prospeţime, fără agresivitate, fără reacţie în foarte multe momente” a mai spus Pancu, la Telekom Sport.

Clasamentul grupei: 1. Germania – 15 puncte, 2. Armenia – 11 puncte, 3. România – 10 puncte, 4. Macedonia de Nord – 9 puncte, 5. Islanda – 4 puncte, 6. Liechtenstein – un punct.

Etapa următoare programează, la 8 octombrie, meciurile Liechtenstein – Macedonia de Nord, Islanda – Armenia şi Germania – România.

Afla mai multe despre: daniel pancuflorin niţămirel rădoiechipa naţională 

viewscnt
Articole similare