You are here:

EXCLUSIV | E veteranul Ligii I şi recunoaşte: "M-am îndrăgostit de echipa Rapid şi fanii ei". Răzvan Dâlbea, cuvinte superbe despre giuleşteni

EXCLUSIV | E veteranul Ligii I şi recunoaşte: "M-am îndrăgostit de echipa Rapid şi fanii ei". Răzvan Dâlbea, cuvinte superbe despre giuleşteni

Hermannstadt​

Comentarii

Răzvan Dâlbea este veteranul Ligii I. Are 39 de ani, evoluează la Hermannstadt din 2016 şi puţină lume ştie că mijlocaşul central a trecut şi pe la Rapid.

Răzvan Dâlbea are 39 de ani şi este cel mai bătrân fotbalist din Liga I. Dacă tot se apropie de finalul carierei, jucătorul lui Hermannstadt şi-a adus aminte de momentele de la începutul anilor 2000, când a fost legitimat la Rapid.

"Cariera mi-am inceput-o la Aiud, în oraşul natal, la Metal Aiud, am jucat acolo până la 14 ani. Apoi am plecat la Cluj, am urmat şi liceul şi am jucat în cadrul Academiei Universităţii Cluj. Acolo am crescut, m-am dezvoltat, ca fotbalist şi ca om.

În urma terminării junioratului, am plecat la Bucureşti şi am jucat la Rapid Bucureşti, unde am avut ocazia să stau 2 ani în Giuleşti şi pot să spun că m-am îndrăgostit în această perioadă de echipa Rapid, de fanii ei. A fost o perioadă în care am învăţat foarte multe, i-am avut pe Daniel Pancu, era unul dintre idolii tribunelor, Măldărăşanu, Adrian Iencsi, erau foarte mulţi.

Întreaga echipă era o echipă de vedete, care a câştigat campionatul în acei ani. Am fost coleg cu Daniel Niculae în acea perioadă, eram câţiva jucători foarte tineri, care făceam parte din lotul primei echipe, eram în lotul lărgit al echipei Rapid. Daniel Niculae, Nicolae Grigore, ei au ajuns să şi debuteze şi să facă o adevărată carieră la Rapid. Am un regret aşa că nu am debutat pentru Rapid, dar am învăţat foarte multe în acea perioadă şi sunt foarte recunoscător că am făcut parte din acea echipă" , a declarat Răzvan Dâlbea la Telekom Sport.

  • 164 de meciuri a adunat Dâlbea în Liga I
  • 13 goluri şi 5 pase decisive are mijlocaşul la nivelul primei ligi
  • Unirea Alba Iulia, Voinţa Sibiu, ASA Târgu Mureş, Săgeata Năvodari, CSM Vâlcea sunt echipele la care a mai evoluat Dâlbea

Nicolae Grigore a preluat-o pe Rapid, iar Răzvan Dâlbea speră acum ca giuleştenii să şi obţină promovarea în Liga I. După 14 etape disputate, Rapid este pe locul 3 în clasament, la patru puncte în spatele liderului FC U Craiova.

"Mă bucur pentru Nicolae Grigore, e bine că li se dă încredere antrenorilor tineri. Îi doresc să-l prindă 2021 în prima ligă, cu Rapid. Din suflet îmi doresc să promoveze cu această echipă" , a spus Răzvan Dâlbea.

Afla mai multe despre: razvan dalbeahermannstadt 

viewscnt
Articole similare