You are here:

EXCLUSIV | "Eu zic că nu o să iasă fotbal, o să iasă un circ frumos". Oficialul lui Sepsi, revoltat înainte de reluarea Ligii 1!

EXCLUSIV | "Eu zic că nu o să iasă fotbal, o să iasă un circ frumos". Oficialul lui Sepsi, revoltat înainte de reluarea Ligii 1!

Superliga

Comentarii

Directorul sportiv al lui Sepsi, Attila Hadnagy, se arată revoltat de deciziile luate în privinţa reluării fotbalului românesc. De asemenea, pandemia de coronavirus le-a dat planurile peste cap celor de la Sepsi şi în privinţa inaugurării noului stadion.

"Marea noutate e că putem să ne antrenăm împreună. De luni, băieţii au ieşit din cantonament. E o bucurie. Din păcate, mai avem doar două săptămâni până la începerea campionatului şi noi încă nu am făcut antrenamente cu toată echipa. Eu zic că nu o să iasă fotbal, o să iasă un circ frumos. Nu ştiu ce e cu aceste testări, nu mai ajung două, trebuie trei. Trebuie să ne testăm şi dacă dormim. Nu numai fizic erau terminaţi jucătorii, ci şi psihic. I-au terminat aceste legi aduse pe grabă.

A zis domnul preşedinte (n.r. - Klaus Iohannis) că 500 de omanei în aer liber se pot duce la un concert, dar la meci nu se poate. Stadioanele unde sunt, în sală? Nu mai e fotbalul pentru spectatori. Până acum a fost pentru spectatori, acum fotbalul e pentru bani. Trebuie să jucăm ca să primim banii de la televiziune. 

Din cauza coronavirusului anul acesta sigur nu putem să jucăm pe stadionul nou. Noi sperăm că în vara viitoare poate o să fie gata", a declarat oficialul echipei din Sfântu Gheorghe pentru Telekom Sport. 

Noul stadion al lui Sepsi a fost afectat de pandemia de coronavirus. Deşi conducerea şi-ar fi dorit să inaugureze arena în 2020, lucrările de finalizare au fost amânate pentru 2021.

Afla mai multe despre: attila hadnagysepsi 

viewscnt
Articole similare