You are here:

EXCLUSIV | Fost golgheter în China, Dănălache ştie care e diferenţa dintre Olăroiu şi Petrescu: ”Oli se potriveşte mai bine acolo!"

EXCLUSIV | Fost golgheter în China, Dănălache ştie care e diferenţa dintre Olăroiu şi Petrescu: ”Oli se potriveşte mai bine acolo!"

Cupa României

Comentarii

În 2012, Cristi Dănălache era desemnat cel mai bun fotbalist din campionatul Chinei. În acelaşi an, atacantul născut în Bucureşti ieşea golgeter în Super Liga Chineză cu 23 de goluri marcate şi contribuia decisiv la cea mai bună performanţă din istoria lui Jiangsu, actuala echipă a lui Cosmin Olăroiu.

Un nume greu în fotbalul chinez, Dănălache s-a întors în România la 36 de ani, pentru a-şi încheia cariera. A semnat cu Sportul Snagov, formaţia pregătită de Laszlo Balint, echipă care a avut un start fulminant de sezon în liga 2: ”Urmăresc în continuare fotbaul din China, ca şi pe cel din Coreea. Încerc să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă în acea zonă. Am prins timpuri bune acolo, cei 5 ani de zile petrecuţi în acea zonă au fost cei mai frumoşi din viaţa mea. Cine ştie, poate într-o zi o să ajung antrenor acolo” spune Cristi Dănălache.

Atacantul a lucrat atât cu Dan Petrescu, cât şi cu Cosmin Olăroiu, ambii antrenori în prima ligă din China în acest sezon: ”Am păstrat legătura cu oameni din cadrul clubului Jiangsu. Şi Petrescu şi Olăroiu sunt antrenori cu rezultate şi iată ca le au şi acum în China. Înclin să cred că Olăroiu se potriveşte mai bine fotbalului de acolo. Joacă mai ofensiv, mie nu-mi place fotbalul defensiv” explică Dănălache.

El a lucrat vreme de 2 ani de zile la Urziceni şi cu Dan Petrescu: ”Cu el jucam defensiv, dar am avut rezultate. Ăsta este stilul său, nu se poate dezice de el. E filosofia lui de fotbal şi o duce peste tot pe unde ajunge. La CV-ul pe care îl are şi la rezultatele obţinute e normal să fie un antrenor căutat. Iar la banii care se învârt în acea zonă, era foarte greu să reziste” a mai adăugat Cristi Dănălache.

Sportul Snagov joacă marţi în Cupa României cu U Craiova. Meciul va începe la ora 18:45 şi va fi transmis în direct de Telekom Sport 1. 

Afla mai multe despre: sportul snagovcristi dănălachecosmin olăroiudan petrescu 

viewscnt
Articole similare