You are here:

EXCLUSIV | George Puşcaş a ales! Destinaţie de vis pentru internaţionalul român. Anunţul jucătorului

EXCLUSIV | George Puşcaş a ales! Destinaţie de vis pentru internaţionalul român. Anunţul jucătorului

Stranieri

Comentarii

Atacantul echipei Palermo, George Puşcaş, a mărturisit că marele său ţel rămâne acela de a juca în Premier League, campionat la care visează încă din perioada copilăriei.

La 22 de ani, George Puşcaş traversează cea mai bună perioadă a carierei. S-a calificat la Euro cu naţionala de tineret şi a făcut pasul la prima reprezentativă, reuşind să şi înscrie contra Lituaniei. Următorul obiectiv este să revină pe prima scenă a fotbalului din Italia, apoi vrea să ia drumul Marii Britanii.

"Cred că dacă voi promova în Serie A va fi o rampă de lansare pentru mine şi pentru echipă. (n.r. - Premier League) rămâne un obiectiv principal, îmi doresc foarte mult de când eram copil şi de când am început să urmăresc fotbalul, îmi doresc să joc în Premier League şi în Serie A. În Serie A, am reuşit deja", a spus George Puşcaş, pentru Telekom Sport.

La turneul final din Italia şi San Marino, George Puşcaş va evolua pentru ultima oară în tricoul naţionalei de tineret: "Mi se pare una grea (n.r. - grupa cu Franţa, Anglia şi Croaţia), dar eu zic că mergem acolo ca să ieşim din grupe şi să arătăm că suntem o echipă bună, o echipă hotărâtă care ştie ce vrea să facă".

După aceea, vrea să meargă la Euro şi cu naţionala mare, în 2020: "Da, să dea Domnul să fie aşa, pentru că îmi doresc foarte mult. Este o plăcere enormă să joc pentru naţională şi este cel mai important".

2,8 milioane de euro este cota lui Puşcaş, potrivit Transfermarkt.de

3 goluri a înscris Puşcaş în această ediţie de Serie B, în 14 apariţii

Afla mai multe despre: puscaspremier league 

viewscnt
Articole similare