Macedoneanul Mihailo Mitrov, adus la FCSB de Gigi Becali la dorinţa expresă a lui Vasile Geambazi, şi-a reziliat acordul cu vicecampioana României.
FCSB a renunţat la serviciile fotbalistului macedonean Mihailo Mitrov, cel care a evoluat doar la echipa secundă a clubului roş-albastru. Din informaţiile Telekom Sport, mijlocaşul ofensiv în vârstă de 25 de ani, care a jucat în ultima vreme la Farul Constanţa în Liga 2, şi-a reziliat de comun acord contractul cu vicecampioana României.
Mihailo Mitrov a fost adus la FCSB de Gigi Becali la dorinţa lui Vasile Geambazi. Potrivit finanţatorului de la FCSB, Mitrov fusese adus pentru a juca la echipa a doua a clubului, în liga a treia.
”L-am pus la echipa a doua că e macedonean. L-am luat pentru şase luni şi, dacă face faţă, va veni la echipa mare. Salariul e de 500 de euro pe lună. L-a adus nepotu-meu, trebuie să-l mai las şi pe el să-şi facă mendrele", declara Becali la acea vreme
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Mi-am îndeplinit un vis! Am semnat cu cel mai mare club din România. Multe mulţumiri preşedintelui Valeriu Argăseală fără de care transferul nu se putea face. Îi mulţumesc mult, e un pas important în cariera mea, dar nu mă voi opri aici. Vreau ca prin jocurile mele de la Steaua să atrag atenţia selecţionerului Macedoniei", declara în 2017 mijlocaşul, pentru presa din ţara sa.
Mitrov (25 de ani) a ajuns în 2017 la FCSB după ce a evoluat în ţara sa natală la Metalurg Skopje şi Eiromilk. Un fotbalist tehnic, polivalent, Mitrov putea să joace atât ca aripă stânga, cât şi ca aripă dreapta, dar a fost folosit cel mai des ca mijlocaş ofensiv. Fotbalistul a fost împrumutat la Farul Constanţa, unde a apucat să evolueze în patru meciuri din acest sezon. Nu a impresionat nici la Constanţa, iar zilele trecute i-a expirat împrumutul pe litoral. În prezent, Mitrov este cotat la doar 25 de mii de euro. El a fost internaţional de tineret macedonean, Under 21.
16 jucători vor veni în vară la FCSB. FIFA vrea să interzică împrumuturile de fotbalişti
În lume, sunt foarte multe cluburi care împrumută în fiecare sezon zeci de jucători la alte echipe. Însă FIFA ar vrea să interzică acest tip de transferuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Forul internaţional consideră că împrumutul de jucători este o formă de a fenta fair play-ul financiar. De exemplu, Mbappe a fost iniţial împrumutat de PSG de la AS Monaco, deoarece, în aceeaşi vară, echipa din capitala Franţei îl transferase pe Neymar pentru 222 de milioane de euro. Pentru a rămâne în limitele impuse de fair-play-ul financiar, PSG a preferat să-l transfere sub formă de împrumut pe Mbappe şi abia în vara următoare a plătit clauza de 180 de milioane de euro.
În plus, sunt echipe cu probeme financiare, care legitimează foarte mulţi jucători, pentru a creşte valoarea activelor financiare. A fost cazul Parmei, acum câţiva ani şi până la urmă clubul italian a fost nevoit să intre în faliment.
Propunerea FIFA privind împrumutul de jucători va fi discutată într-o întâlnire care va avea loc în luna octombrie.
Cei 16 jucători împrumutaţi care vor veni din vară la FCSB
Ştefan Târnovanu, 20 de ani (transferat de la Poli Iaşi)
Claudiu Belu, 26 de ani (împrumutat la FC Voluntari)
Robert Ion, 19 ani (împrumutat la Clinceni)
Mario Mihai, 21 de ani (împrumutat la Tunari)
Gabriel Simion, 22 de ani (împrumutat la Astra)
Daniel Toma, 20 de ani (Farul)
Radu Zamfir, 19 ani (Metaloglobus)
Adrian Şut, 21 de ani (Clinceni)
Tudor Moldovan, 20 de ani (Farul)
Ştefan Cană, 19 ani (Farul)
Răzvan Ducan, 19 ani (FC Argeş)
Călin Tudose, 20 de ani (Gloria Buzău)
William De Amorim, 28 de ani (Xanthi)
Ovidiu Horsia, 19 ani (Poli Iaşi)
Sorin Şerban, 20 de ani (Poli Iaşi)
Laurenţiu Ardelean, 19 ani (Farul)
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, mihailo mitrov