You are here:

EXCLUSIV | Gigi Becali vrea ca Liga 1 să reînceapă cât mai repede. Jucătorii de la FCSB deja au fost testaţi pentru coronavirus

EXCLUSIV | Gigi Becali vrea ca Liga 1 să reînceapă cât mai repede. Jucătorii de la FCSB deja au fost testaţi pentru coronavirus

FCSB

Comentarii

Gigi Becali vrea ca Liga 1 să reînceapă cât mai repede, iar în acest sens, jucătorii de la FCSB au fost testaţi deja pentru coronavirus. Alături de ei a fost testat şi staff-ul tehnic, cât şi personalul auxiliar.

Din fericire, Gigi Becali a anunţat că toate rezulatele au ieşit negative, însă ca o măsură de precauţie, testele vor mai fi făcute încă o dată. După aceea, jucătorii de la FCSB se vor pregăti pentru reluarea campionatului. 

"Eu am făcut testele şi toţi angajaţii şi toată lumea e negativă, dacă toată lumea e negativă, lasă-mă să-i bag în cantonament, să fac cantonament, antrenamente, nu? Vor mai fi testaţi încă o dată luni.

După urmează să facă antrenamente câte 6, 3 pe un teren, 3 pe altul ca să respectăm ordonanţele, o să facă 6 inşi, 3 serii de câte 6. Adică nu mai mult de 3 şi distanţare socială", a declarat Becali pentru Telekom Sport. 

Finanţatorul FCSB este de părere că la finalul lunii mai se pot juca, din nou, meciuri oficiale în România: "Am spus că în mai şi cel mai bine în mai, de ce? După ce stagneaza starea de urgenţă o să avem perioadă 2 săptămâni de pregătire şi la 20 mai-25 mai să începem campionatul. Trebuie să se iasă pentru că nu e aşa mare pericolul la noi", a mai declarat Becali. 

Înainte de suspendarea campionatului, FCSB era pe locul 2 în play-off, la patru punctele în spatele liderului CFR Cluj. 

Afla mai multe despre: gigi becalitest coronavirusfcsb 

viewscnt
Articole similare